Loading

Regina Maria extinde la nivel național Endo Institute cu două noi centre chirurgicale specializate în diagnostic și tratament complex

Pentru a aduce mai aproape de paciente expertiza în tratamentul chirurgical al endometriozei, Rețeaua de sănătate Regina Maria anunță extinderea Endo Institute la nivel național, prin înființarea a două noi centre chirurgicale dedicate tratamentului endometriozei în Ponderas Academic Hospital, din București și în Spitalul Regina Maria Cluj, pe lângă cel existent, din Spitalul Regina Maria Timișoara.

Dr. Oana Pop, medic specialist Diabet, Nutriție și Boli metabolice: Educația nutrițională este cea mai puternică formă de prevenție

„Diabetul este una dintre cele mai răspândite afecțiuni ale secolului XXI, dar vestea bună este că poate fi prevenit și ținut sub control printr-un stil de viață echilibrat”, spune Dr. Oana Pop, medic specialist Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, specialist în Obezitate – certificare internațională SCOPE, Hyperclinica Medlife Oradea. Dr. Oana Pop este invitatul permanent al seriei de webinarii “Nutriția pe înțelesul tuturor”, organizate de platformele EventsMax.ro și MedicalManager.ro. Următorul webinar va avea loc marți, 25 noiembrie, de la ora 18.00, pe Zoom și va avea ca  temă “Nutriția în prevenirea și controlul diabetului”.

ARNIS anunță activitățile pentru Ziua Mondială a Prematurității 2025

Pe 17 noiembrie 2025, legiferată ca Zi Națională a Copilului Prematur din România, ARNIS și Asociația de Neonatologie din România, în parteneriat cu Administrația Prezidențială și Ministerul Sănătății, organizează, la Palatul Cotroceni, o Masă Rotundă dedicată inițierii unui Parteneriat intersectorial pentru elaborarea planului de acțiune privind garantarea drepturilor la viață, sănătate și dezvoltare pentru nou-născuții cu risc.

Asociația „Da, și eu pot!” lansează proiectul „Împreună putem”

Asociația „Da, și eu pot!” anunță lansarea proiectului „Împreună putem”, prima inițiativă dedicată aparținătorilor adulților cu diabet – soți, soții, copii, frați și surori – cei care, deși adesea invizibili, joacă un rol esențial în viața persoanelor cu diabet. Evenimentul va avea loc la The Meeting Point, Str. Anton Pann nr. 21, Sector 3, București, 13 noiembrie, ora 9:30. 

Loading

NOUTĂŢI DE LA PARTENERII CASPA

PARTENERI

Noutăţi

PARTENERI

Noutăţi

PARTENERI

Noutăţi

“Cum câștigi încrederea pacientului? Arată-i cum sterilizezi, nu cât de modern e scaunul” – Sfatul epidemiologului Emilian Popovici pentru medicii stomatologi

Prof. univ. dr. Emilian Popovici, reputat specialist în epidemiologie și sănătate publică oferă medicilor stomatologi o lecție esențială despre cum se construiește încrederea pacienților: nu prin dotări moderne, ci prin transparență în procesele de siguranță. La webinarul "Siguranța în Cabinetul Stomatologic" expertul a dezvăluit de ce "știința de a face" contează uneori mai mult decât investițiile în echipamente.

var res = str.replace("Microsoft", "W3Schools");