Societatea de Oncofertilitate din România (SOR) şi Asociaţia “Şi eu am dreptul să fiu părinte” marchează în România, pe 20 septembrie 2020, Ziua Mondială a Cancerelor Ginecologice, alăturându-se astfel demersului Societăţii Europene de Oncologie Ginecologică (ESGO) şi Reţelei Europene a Grupurilor de Advocacy pentru Cancerul Ginecologic (ENGAGe).
“Ne alăturăm, începând cu acest an, iniţiativei internaţionale a ESGO-ENGAGe pentru a creşte gradul de conştientizare în ceea ce priveşte cancerele ginecologice şi facem apel către toate femeile cu vârste între 18 şi 65 de ani să se alăture demersului nostru acum, pentru a avea impact asupra viitorului – o lume fără cancere ginecologice. România este astfel, pusă, pentru prima dată, pe harta prevenţiei cancerelor ginecologice”, a spus Conf. Univ. Dr. Alexandru Filipescu, Medic Primar Obstetrică Ginecologie, Preşedinte SOR.
World Go Day este o zi anuală de conştientizare dedicată creşterii înţelegerii publice în ceea ce priveşte cancerele ginecologice şi evidenţiază totodată factorii de risc, simptomele, detecţia timpurie şi strategiile de prevenţie legate de principalele tipuri de cancere ginecologice care au impact asupra femeilor: cervical, ovarian, uterin, vaginal şi vulvar. Cancerele ginecologice afectează anual aproximativ 98 de mii de femei în Statele Unite, 58 de mii de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin anual, în Europa, dar gradul general de conştientizare şi conştiinţă sunt încă semnificativ scăzute.
“Vorbind despre cancerele de col şi femeile gravide, vreau să vă dau 2 cifre importante, bazate doar pe experienţa mea: în 25 de ani de activitate, eu am operat două cazuri de cancere de col uterin la femei gravide. În ultimele 5 luni, am operat patru astfel de patologii. Or, asta mie mi se pare extrem de relevant, în ideea că vârsta la care aceste patologii grave a scăzut foarte mult”, ne-a mai precizat Conf. Univ. Dr. Alexandru Filipescu, Medic Primar Obstetrică Ginecologie, Preşedinte SOR.
GO Day România îşi propune să încurajeze femeile din România să meargă la control medical periodic, să recunoască semnele unor posibile afecţiuni şi să acţioneze din timp. Cuvintele cheie sunt: Conştientizează. Acţionează. Speră. Trăieşte.
În cadrul campaniei, am început, împreună cu partenerul nostru, Hera’s Med, acţiunile de conştientizare, încă de la începutul lunii septembrie, demarând astfel o campanie amplă de informare privind importanţa prevenţiei în ceea ce priveşte cancerele la femei.
“Pe 5 şi 6 septembrie, am fost în oraşul Pantelimon şi 12-13 septembrie, în comuna Bradu, Judeţul Argeş, debutând campania noastră de conştientizare cu screeningul pentru cancerul la sâni. Au fost două zile în care 90 de femei au beneficiat de ecografii mamare gratuite, efectuate de doamna dr. Oana-Silvia Bărbulescu. În urma screeningului ecografic, 7 femei au avut leziuni cu caracter ecografic malign (cancer) şi alte 9 paciente cu leziuni suspecte care necesită investigaţii suplimentare (mamografie +/- puncţie biopsie) pentru stabilirea diagnosticului. Din păcate, foarte multe paciente ecografiate, cu vârste între 25 şi 73 de ani, nu au făcut niciodată ecografie de sâni. Şi cred că, tocmai de aceea, noi, medicii, avem şi un alt rol, acela de a educa, în sensul prevenţiei. Să nu ne mai fie ruşine să vorbim despre sânii nostri şi organele noastre genitale şi să le ajutăm pe femei să fie conştiente de existenţa lor şi să le pese de unele transformări care li se întâmplă. Doar aşa putem să ne păstrăm sănătosi”, ne-a spus dr. Marilena Băluţă, Medic Primar, Obstetrică Ginecologie, director Hera’s Med.
“Sperăm că, în cooperare cu alte părţi interesate şi lucrând îndeaproape cu grupurile de advocacy şi cu factorii de decizie politică, putem creşte gradul de conştientizare şi să susţinem mai bine eforturile de promovare a prevenirii şi detectării precoce a cancerelor ginecologice. Go Day este un efort global comun de îmbunătăţire a ratei de supravieţuire şi a calităţii vieţii pentru femeile din întreaga lume“, a spus Denis Querleu, preşedintele ESGO.
* INFORMAŢII SUPLIMENTARE despre cancerele ginecologice
Peste 1,3 milioane de femei din întreaga lume au fost diagnosticate cu cancer ginecologic în 2018: aproximativ 44% cu cancer de col uterin, 23% cazuri noi de cancer ovarian, 29% cu cancer endometrial şi mai puţin de 5% au fost diagnosticaţi cu alte tipuri de cancer ginecologic, adică cancere vulvare şi vaginale.
Europa a reprezentat 21% din noile cazuri în 2018. 468.000 de femei din întreaga lume au murit din cauza cancerelor ginecologice în 2018.
Cancerul de col uterin a reprezentat 67% din aceste cazuri de cancer, aproximativ 311.000 de femei şi-au pierdut viaţa în 2018.
Cancerele ginecologice pot fi prevenite. Examinările periodice, dar şi alegerile stilului de viaţă, pot creşte şansele de prevenire sau chiar diagnosticarea precoce a cancerelor ginecologice, atunci când tratamentul poate fi mai eficient şi este posibilă o vindecare completă.
Deşi cancerul de col uterin poate fi prevenit şi poate fi vindecat dacă este diagnosticat într-un stadiu incipient cu testare HPV şi screening regulat Papanicolau, 7 femei din 10 evită să fie examinate fiind îngrijorate că ar putea avea virusul HPV.
Cancerul ovarian, uterin, al colului uterin şi alte tipuri de cancer ginecologic se numără printre cele mai frecvente tipuri de cancer care afectează femeile, dar conştientizarea publicului general cu privire la aceste tipuri de cancer este încă semnificativ scăzută.
* Fapte şi cifre despre cancerul de col uterin
– Este o boală care poate fi prevenită, dar a reprezentat în 2018, 570.000 de cazuri nou diagnosticate şi 311.000 de decese la nivel mondial.
– În UE, în fiecare oră, 2 femei îşi pierd viaţa ca urmare a cancerului de col uterin.
– Vaccinurile împotriva papilomavirusului uman (HPV), principalul agent cauzator al cancerelor de col uterin, sunt eficiente împotriva a 70% – 80% dintre toate tipurile de HPV oncogene şi au un impact potenţial extraordinar pentru noile generaţii.
“Credem că, împreună cu ESGO şi ENGAGe şi prin astfel de acţiuni, putem creşte gradul de conştientizare a publicului cu privire la prevenirea cancerului ginecologic, iar asta va face în cele din urmă o diferenţă în supravieţuirea pacienţilor, după această boală”, a conchis Dr. Filipescu.
* Despre Societatea de Oncofertilitate din România (SOR)
Societatea de Oncofertilitate din România este o societate profesională înfiinţată în 2019 cu scopul de a pregăti medicii în domeniul oncofertilităţii.
Oncofertilitatea este o supraspecializare care necesită colaborarea mai multor specialităţi. Specialităţile cu cea mai mare implicare sunt: oncologia, chirurgia, ginecologia, hematologia, urologia şi toate acele specialităţi care tratează cancerul la tineri aflaţi la vârstă fertilă.