4 din 10 români ar accesa servicii medicale într-un spital de stat în baza unei asigurări voluntare de sănătate, potrivit celei mai noi ediții a Barometrului UNSAR – IRES privind Percepția riscului și cultura asigurărilor din România.

Printre principalele motive menționate de respondenți se numără obținerea unei a doua opinii medicale (43%), posibilitatea de a alege personalul medical care îi tratează (13%) și accesul la condiții superioare de spitalizare (11%).

În prezent, aproape 80% din cheltuielile pentru sănătate efectuate la nivel național sunt acoperite din surse publice, în timp ce sursele private au o contribuție mai mică decât în alte state din Europa Centrală și de Est. O mai mare utilizare a asigurărilor voluntare ar contribui la susținerea sistemului de sănătate, diminuând presiunea existentă în prezent asupra finanțării acestuia și ar permite spitalelor publice să dezvolte numărul și calitatea serviciilor medicale furnizate.

“O astfel de soluție ar putea degreva financiar sectorul public de sănătate, oferind, de asemenea, un sprijin important pentru pacienți și familiile lor, în eventualitatea unor situații dificile și de multe ori costisitoare, precum îmbolnăvirile sau accidentele”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

Intervențiile chirurgicale (81%), recuperarea medicală (77%), analizele de laborator (73%) și spitalizarea (69%) se află în topul serviciilor pentru care românii sunt dispuși să plătească, pe lângă contribuțiile la asigurările sociale de sănătate, și o primă pentru o asigurare voluntară de sănătate. Alte servicii medicale de care aceștia s-au arătat interesați pentru a fi acoperite printr-o poliță de asigurare sunt cele care țin de ambulatoriu de specialitate, servicii de imagistică medicală, servicii stomatologice, de pediatrie, serviciile medicale de urgență.

Barometrul UNSAR – IRES a fost realizat în perioada mai – iunie 2023, pe un eșantion reprezentativ format din 1.015 respondenți cu vârsta între 18 – 50 de ani, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).