În perioada 15 – 17 iunie 2022, s-a desfășurat în format hibrid prima ediție a Conferinței Zilele Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași.
Lucrările conferinței s-au desfășura în format hibrid, deschiderea oficială având loc miercuri 15 iunie în Aula “Alexandru Brăescu”, clădirea “Nicolae Leon“ – UMF Iași. Timp de 3 zile Aula “Alexandru Brăescu a fost gazdă pentru aproximativ 291 de participanți, alocutori internaționali și naționali, experți locali, formatori de opinie în domeniul nefrologie, urologie, transplant renal, terapie intensiva, și geriatrie care au susținut 66 de lucrări științifice.
Evenimentul este la prima ediție și a fost organizat de Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon Iași” sub egida Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Primăria Municipiului Iași și a fost creditat de către Colegiul Medicilor Iași și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
Evenimentul a fost dedicat specialităţilor existente în spitalul Parhon, cu o cât mai bună integrare cu celelalte specialităţi existente în Iaşi, sub patronajul Universităţii de Medicină şi Farmacie. „Avem ca priorităţi pacientul critic şi pacientul cu boală cronică renală, urologică şi nefrologică, să aducem lângă noi specialiştii din celelalte spitale din Iaşi. Încercăm să dezbatem între specialişti aceste probleme medicale în aşa fel încât pacientul să se plimbe mai puţin şi să fie rezolvat într-un singur loc. Un alt punct de pe agenda evenimentului este cel al anumitor tehnici de vârf folosite cu succes la spitalul Parhon. Vorbim despre plasmafereză şi dializă hepatică. În continuare, în toată regiunea Moldovei se face dializă hepatică şi plasmafereză doar la Spitalul Parhon. Aceste tehnici salvează vieţi, dar, ca să le menţinem funcţionale, este nevoie de un întreg efort financiar, ambele tehnici fiind foarte scumpe. În continuare, dorim să ne dezvoltăm mai ales pe intervenţii nimim invazive laparoscopice, urologice, precum şi partea de preoperator. Sperăm ca acest trei zile să fie o bună oportunitate”, a spus dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Dr.C.I.Parhon.
Una dintre noutăţile primei ediţii a „Zilelor Spitalului Dr.C.I.Parhon” a fost înfiinţarea unei noi structuri funcţionale pe care specialiştii o consideră necesară pentru o mai bună abordare a pacientului, înfiinţate Comisiei multidisciplinare pentru scleroza tuberoasă.
„Aceasta este o boală rară. Pacientul are o afectare pluriviscerală. Diagnosticul, urmărirea şi tratamentul lui implică mai multe specialităţi medicale pentru a facilita accesul pacientului la un specialist care se pricepe să-l abordeze, pentru că orice boală rară mai este numită şi boală orfană, Comisia pluridisciplinară ar trebui să funcţioneze cu toţi specialiştii implicaţi în abordarea pacientului respectiv. Cu această ocazie încercăm să o înfiinţăm, să o facem să fie recunoscută, şi să stabilim procedurile, pentru ca atunci când pacientul vine la Iaşi să aibă drumul deschis, întâlnirile cu medicii specialişti să fie bine stabilite, astfel să fie o cât mai mare eficienţă”, menționează Dr. Irina Mititiuc, directorul medical al Spitalului Dr.C.I.Parhon.
Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon” este un centru de excelență pentru pacienții cu afecțiuni ale rinichiului care deservește, fără a se limita la aceasta, toată zona Moldovei. Acesta asigură servicii medicale complexe, având o abordare pluridisciplinară, în conformitate cu cele mai noi strategii de diagnostic și tratament, pentru o largă varietate de patologii.
Evenimentul a fost suținut de: AstraZeneca, DTL Medical, Astellas, Boehringer Ingelheim, Sun Wave Pharma, Neolife Medical Center, Fresenius Kabi, Medicare Solutions România, Catena, Novomed Internațional, Karl Storz, Montavit, Zentiva, Meditrina Solatrium, Antibiotice, MEDpro Medical, MagnaPharm, Medochemie.