Luni, 21 octombrie, a fost lansat în cadrul evenimentului „Let’s Talk About Menopause & Andropause ” , în premieră în România, Institutul de Menopauză, Andropauză și Longevitate SuperAge by NORD, ca soluție la nevoia de multidisciplinaritate în tratarea menopauzei.

„ În cadrul Grupului NORD, am realizat că, pe lângă infrastructura și ideile inovatoare, este esențial să avem o echipă bine pregătită și know-how adecvat pentru a face față provocărilor medicale aduse de creșterea speranței de viață. Longevitatea necesită abordări integrate și interdisciplinare. Ne-am așezat la masa de discuții, alături de Dr. Raluca Hera și Ileana Badiu, și am convenit că este vital să ne unim forțele și cunoștințele, pentru a răspunde provocărilor medicale asociate cu îmbătrânirea. De asemenea, ne-am propus să educăm pacienții în privința sănătății pe termen lung și să reducem stigmatizarea problemelor legate de menopauză și andropauză”, a declarat Dr. Ovidiu Paleafondatorul NORD-Grupul Medical Provita, în deschiderea evenimentului.

Între specialitățile medicale ale noii clinici SuperAge by NORD – Institut de Menopauză, Andropauză și Longevitate se numără: Ginecologie; Menopauză – Andropauză; Terapii hormonale; Soluții de Longevitate; Estetică ginecologică; Dermatologie; Endocrinologie; Cardiologie; Urologie; Nutriție; Psihologie; Laborator de Analize.

SuperAge by NORD reprezintă o asociere între NORD – Grupul Medical Provita, fondat de Dr. Ovidiu PaleaDr. Raluca Hera, Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, specializată în Ginecologie Funcțională & Estetică și Age Management și Ileana Badiu, prima persoană publică din Romania care a militat în ultimii 10 ani pentru normalizarea menopauzei şi informarea femeilor aflate în această etapă de viaţă.