În cazul în care ar urma un al doilea val al pandemiei, România nu se va mai confrunta cu situaţia nedorită de a lupta contra coronavirusului cu „mâinile goale”, aşa cum s-a întîmplat în prima parte a situaţiei de urgenţă instalată în România la jumătatea lui martie, a declarat directorului general Companiei Naţionale Unifarm, Adrian Ionel, la Adevărul Live.
Acesta a anunţat că Unifarm a încheiat deja contracte cu operatori români, cum ar fi companiile Farmec, Oltchim, Biofarm sau Terapia Cluj, în vederea producerii în ţară a biocidelor sau a medicamentelor necesare în lupta împotriva COVID-19.
Adrian Ionel a descris o parte a eforturilor depuse de mica sa echipă de la „Unifarm” pentru a achiziţiona mult disputatele măşti de protecţie sau ventilatoare mecanice. „S-a lucrat zi şi noapte, fără oprire. Nimeni nu s-a mai confruntat cu aşa, nici vorbă să fi avut înainte vreo experienţă de gen, aşa că a trebuit să învăţăm din mers. Ca să nu mai amintesc că cererile venite de peste tot erau enorme, pe o piaţă care nu se putea dilata. Aşadar, am avut colegi care erau în faţa calculatoarelor la trei dimineaţa, când se deschideau licitaţiile pe piaţa chineză, principala piaţă fie spus pentru întreaga lume, pentru a găsi cele mai bune produse de gen. Trebuia să fii atent la tot felul de detalii, la diverse strategii, ca să-ţi nu ia concurenţa de sub ochi marfa. Pentru 200.000 de euro în plus producătorul schimba aproape imediat cumpărătorul. Au existat chiar cazuri de zboruri anulate în ultima clipă şi redirecţionate fiindcă cineva aflase de marfa respectivă şi mărise oferta financiară către acelaşi producător. După disputele nocturne de acest tip, colegii mei plecau spre birou la ora 8 dimineaţa, pentru că urma un program normal de muncă”, a declarat Adrian Ionel.