Miastenia Gravis, o afecțiune cronică autoimună neuromusculară denumită și boala „invizibilă” deoarece poate atinge persoanele de toate vârstele, afectează un individ din 5.000. În România, potrivit estimărilor sunt peste 3.800 persoane cu această maladie, iar în lipsa tratamentului, al aplicării unui tratament greşit sau în urma unor infecţii, pacienții pot ajunge la criza miastenică ce reprezintă o urgență medicală motiv pentru care președintele Asociației Naționale Miastenia Gravis crede că ar fi necesar un protocol cu Urgențele pentru a se lua în considerare cardul elaborat de EUMGA.

Miastenia gravis este o boală rară care afectează în mod special femeile cu vârsta de până la 40 de ani și bărbații cu vârsta de peste 50 de ani. În opinia Asociației Naționale Miastenia Gravis (ANMGR) această boală rămâne subdiagnosticată. Afecțiunea se manifestă prin oboseală severă la repetarea unei anumite mişcări şi slăbiciune variabilă a muşchilor voluntari ai corpului, care poate afecta abilitatea persoanei de a vedea, a merge, a vorbi și chiar a respira. Criza miastenică are ca efect exacerbarea și generalizarea slăbiciunii musculare, cuprinzând inclusiv musculatura respiratorie, cu apariția insuficienței respiratorii. În acest caz, pacientul necesită susţinerea funcției respiratorii prin intubație și ventilație mecanică.

 

 

Materialul integral pe www.360medical.ro