Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că Planul naţional privind prevenirea şi combaterea cancerului este un proces care durează 5 ani, menţionând că acest plan va putea fi aplicat integral când vor fi funcţionale toate structurile care tratează ierarhizat pacienţii oncologici.

“Adoptarea acestor norme (de aplicare a Planului – n.r) este un proces. O parte din ele au fost adoptate la 30 iunie, cum era stabilit în prevederile Planului naţional de combatere şi control al cancerului. Astăzi am operaţionalizat o parte dintre acele norme care nu puteau fi aplicate datorită imposibilităţii de finanţare şi am extins serviciile de radioterapie pentru pacienţii oncologici. De asemenea, a intrat în vigoare, a putut să fie operaţionalizat Programul naţional de oncologie, care introduce testarea genetică şi implicit terapia personalizată. Săptămâna viitoare au fost deja în primă lectură cele două hotărâri de guvern care completează întreg cadrul normelor acestui plan”, a menţionat Rafila, întrebat în legătură cu faptul că Guvernul a adoptat joi doar o parte din normele de aplicare ale Planului şi când vor fi adoptate şi restul de norme.

 

Rafila a menţionat că Guvernul urmează să adopte şi alte norme, începând cu Registrul Naţional de cancer.

“Vreau să înţelegeţi ceva şi lucrul ăsta l-a menţionat şi domnul profesor Achimaş Cadariu. Acest Plan naţional de control al cancerului e un plan, nu este un document prin care noi adoptăm azi normele şi de mâine lucrurile se schimbă în România spre perfecţiune. E un plan care durează cinci ani, e un proces. Noi facem legislaţia care permite accesul mai bun al pacienţilor. Atunci când putem să realizăm lucrurile imediat, o facem: acces mai bun la terapie genetică, acces la radioterapie, acces la medicamente. Dar constituirea unui nou sistem de tratament al pacienţilor oncologici, care integrează serviciile medicale, fie că discutăm despre copii, fie că discutăm despre adulţi, este un proces în acest sistem. Trebuie să pregătim resurse umane, trebuie să completăm dotarea ş.a.m.d. Deci aceste norme pe care le aprobăm înseamnă de fapt începutul parcursului (…) de cinci ani de zile”, a explicat Rafila.

Întrebat când va fi aplicat acest plan integral, Alexandru Rafila a spus: “Acest plan va fi aplicat integral, aşa cum vă spunea şi domnul profesor, când putem să facem funcţionale toate structurile care tratează ierarhizat pacienţii oncologici. E un parcurs”.

“Trebuie să pregătim medici, trebuie să dotăm spitale. M-aş fi bucurat dacă Guvernul României, Ministerul Sănătăţii avea o baghetă magică şi dintr-o dată toate lucrurile se schimbau în România. Ca să faci îngrijiri paliative trebuie să impulsionezi. Noi am impulsionat deja prin faptul că am scos paturile de paliaţie din structura numărului total de paturi. Avem un proiect care se numeşte PAL-PLAN. Este făcut împreună cu cei care fac îngrijiri paliative şi cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Criteriile, poate, de exemplu, în PAL-PLAN – şi o să rog imediat pe colegii mei să vă precizeze, poate sunt prea înalte. Ce vrem să facem? Să tratăm perfect pacienţii care au nevoie de paliaţie sau să tratăm cât mai bine posibil pacienţii de paliaţie? Astea sunt câteva lucruri pe care încerc să vi le explic, ca să înţelegeţi că e vorba de un proces, nu este vorba doar de o decizie administrativă”, a adăugat Rafila.

Întrebat de ce a durat atât de mult să fie adoptat acest plan, având în vedere că exista unul deja, Rafila a spus: “Nu e vorba de aprobarea unui plan. Planul a existat, el a fost aprobat de Parlamentul României şi noi am venit cu o variantă a acestui plan, care a fost elaborată de comisia de experţi a Ministerului Sănătăţii”.

“Acest plan este perfectibil. Eu sunt convins şi n-o să mai fiu eu la Ministerul Sănătăţii, vor fi alţi colegi la Ministerul Sănătăţii, poate unii dintre cei prezinţi aici, în sală, dar acest plan va fi perfectibil. E bine să ai la dispoziţie un instrument care a fost realizat de către specialişti care să poate să-ţi ofere la un moment dat soluţii care sunt rodul experienţei lor profesionale. Despre asta este vorba. Faptul că noi nu am fost capabili să operaţionalizăm acest plan datorită unor elemente de natură financiară – modul de finanţare, faptul că banii erau la Casa de Asigurări şi acolo scria că trebuie finanţat de la Ministerul Sănătăţii – programul de oncologie dintotdeauna, toate programele curative sunt la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Am făcut acest pas, cred că scopul important este cel legat de îmbunătăţirea accesului la servicii medicale pentru pacienţii oncologici. Asta trebuie să fie filosofia. Faptul că există şi o altă variantă a acestui plan, care e făcută de oncologi, nu e făcută de mine, nu poate decât să ofere o posibilitate de updatare, de evoluţie şi pentru Planul Naţional de Control al Cancerului, care sunt convins că nu va rămâne definitiv exact în această formă. El poate să evolueze”, a mai spus Rafila.

Guvernul a aprobat, joi, două acte normative privind implementarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului din România, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, menţionând că s-a deblocat finanţarea unor activităţi din contractul cadru şi sunt vizate programele de sănătate, inclusiv programul de oncologie.AGERPRES