Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – APAA lansează un proiect de cercetare privind impactul socio-economic al dermatitei atopice și alopeciei areata.

Chestionarele se adreseaza populației adultă (peste 18 ani) din România, care suferă de dermatită atopică sau/și alopecie areata, dar și îngrijitorilor acestora și îngrijitorior copiilor și adolescenților (sub 18 ani) care suferă de dermatită atopică sau/și alopecie areata.  Acest studiu măsoară atât cheltuielile medicale, cât și cele non-medicale, costuri directe și indirecte acumulate dintr-o perspectivă societală (cuprinzând plătitorul, pacientul, îngrijitorul și societatea) pentru un interval de timp de 12 luni.

Dacă sunteți persoană diagnosticată cu dermatită atopică și/sau alopecia areata, dacă îngrijiți o persoană diagnosticată cu dermatită atopică și/sau alopecia areata, vă rugăm să răspundeți la unul dintre chestionarele de mai jos.

Dermatita atopică: https://s.surveyplanet.com/2xeynbgk

Alopecia areata : https://s.surveyplanet.com/63qdnir8

„Acesta ar putea fi prima cercetare inițiată în România, care evaluează povara economică a bolii pentru persoanele diagnosticate cu dermatita atopică și/sau alopecia areata. În prezent, literatura pe această temă este destul de limitată, existând câteva studii care prezintă rezultate pentru țările cu venituri mari din Asia (de exemplu, Japonia), Europa (de exemplu, Germania) sau Australia. O mare parte din literatura existentă se bazează doar pe anchete transversale, nereușind să surprindă adevăratul impact economic al acestor boli dintr-o perspectivă societală. Datele colectate în acest proiect de cercetare, vor aduce mai multe informații despre costurile atât financiare cât și societale pentru a ajuta autoritățile în realizarea unor politici publice de sănătate în sprijinul persoanelor diagnosticate cu dermatită atopică și/sau alopecia areata” spune Rozalina Lăpădatu, președinta APAA.

Dermatita atopică este o boală inflamatorie cronică a pielii, caracterizată prin prezenţa pruritului intens (mâncărime), care poate altera calitatea vieţii pacienţilor datorită simptomelor şi a infecţiilor secundare. Datele de epidemiologie sunt variabile, deoarece prevalenţa este diferită în funcţie de studiu, de ţară. Se consideră că dermatita atopică afectează aproximativ 10% din populaţie în ţările dezvoltate economic (în care prevalenţa este mai mare). Afecţiunea este mai frecvent întâlnită la copii (20%), comparativ cu adulţii (1-3%).*

Dermatita atopică apare frecvent în primele luni de viaţă, 60% din cazuri apar înainte de primul an de viața și până la 85% din cazuri, debutează până la 5 ani. Începând cu anii 1970, datele epidemiologice arată o creştere a incidenţei şi prevalenţei dermatitei atopice, similar altor boli alergice. Evoluţia dermatitei atopice este în majoritatea cazurilor favorabilă, leziunile cutanate ameliorându-se în adolescenţă sau în perioada adultă. *

În România, un studiu de prevalență realizat în anul 2022 de către Societatea Română de Dermatologie estimează că 9,41% din populație suferă de dermatită atopică.

Dermatita atopică reprezintă o problemă de sănătate publică, având un impact semnificativ psihosocial şi financiar, crește absenteismul școlar sau la locul de muncă, afectează emoțional pacienții și determină anxietate, depresie. Toate acestea, cumulativ, conduc către scăderea calității vieții pacienților.

Alopecia areata este o boală autoimună inflamatorie care afectează ~2% din populație, indiferent de sex, gen, etnie și vârstă.*** Aceasta este o boală care se dezvoltă atunci când organismul își atacă propriii foliculi de păr, ceea ce poate provoca căderea părului oriunde pe corp.**** Deși alopecia areata poate implica orice zonă cu păr, scalpul este locul cel mai frecvent afectat. Fiind afectat scalpul, impactul emoțional este puternic și afectează viața socială a pacienților, în special al copiilor.

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune – A.P.A.A. s-a înfiinţat pentru a oferi suport persoanelor şi familiilor celor afectaţi de  bolile autoimune. Principalele obiective ale Asociaţiei sunt: reintegrarea socială şi profesională a pacienţilor cu afecţiuni autoimune, consilierea de specialitate a pacienţilor şi familiilor lor, precum şi impulsionarea responsabilizării structurilor guvernamentale în problematica acestor boli. Pentru mai multe informaţii despre APAA vizitaţi: www.apaa.ro şi pagina de Facebook a asociaţiei.