Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) organizează joi, 14 martie 2024, la Palatul Parlamentului, sala Avram Iancu, începând cu ora 11.00, masa rotundă cu tema – Hepatitele virale în România – Etape în drumul spre eradicare – organizată în parteneriat si sub auspiciile Comisie pentru Sănătate din Senatul României.
Evenimentul își dorește să reunească la aceeași masa specialiști în domeniu care să vină cu soluții concrete prin care România să-și continue fără discontinuități drumul asumat spre eliminarea hepatitelor virale, dar și cu măsuri pentru limitarea cazurilor de hepatite nonvirale.
Printre temele de discuție se află:
- Asigurarea continuității în ceea ce privește traseul pacientului de la depistare la tratament pentru toți pacienții indiferent de categorie socială, zona de proveniență sau calitatea de asigurat în contextul drumului spre eliminare;
- Lecția pe care ne-au oferit-o programele de screening pe fonduri europene și cum poate fi aplicată la scară largă în Planul național de eliminare;
- Șapte ani de inovație în hepatita C – lecții ce pot fi aplicate și învățate din experiența acestor contracte;
- Rolul medicului de familie și cum poate fi ajutat să se implice mai mult în testarea și monitorizarea pacientului hepatic;
- Hepatitele nonvirale, un fenomen în creștere în rândul tuturor categoriilor de vârstă – ce putem face pentru a încuraja un stil de viață sănătos.
Evenimentul va fi transmis în format online, prin intermediul platformei ZOOM, dar și pe pagina de Facebook APAH-RO. Detaliile de acces online vor fi comunicate înainte de eveniment.
Masa rotundă va fi moderată de Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei pentru Sănătate din Senat și de Marinela Debu, președintele APAH-RO.