După o intervenție chirurgicală majoră de artroplastie de genunchi și două săptămâni de spitalizare, doi pacienți cu Hemofilie A formă severă sunt în prag de transfer, pentru recuperare, de la Clinica II Ortopedie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara la Centrul Medical Cristian Șerban din Buziaș.
Marius Văran și Narcis Hlibitchi au dorit să se fotografieze alături de cei care au fost alături de ei zilnic, cu competentă și grijăi: prof. Jenel Pătrașcu, cel care a făcut pretențioasele intervenții chirurgicale, dr. Adina Trăilă, dr. Emilia Ursu, prof.dr. Margit Șerban, care au avut controlul hemostazei în condițiile provocatoate ale tratamentului cu factor de coagulare (EHL-F sau SHL-F) asociat cu tratament non-factor.
Este un moment de bucurie și satisfacție pentru ei, dar și pentru întreaga comunitate a persoanelor cu hemofilie, mulți dintre ei aflându-se de mult pe lista de așteptare pentru intervenții ortopedice corectoare. Această întârziere a fost determinată de impactul perturbant al pandemiei COVID cu restricționarea intervențiilor non-urgente, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara fiind desemnată pentru o perioadă lungă ca centru COVID.
Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara este instituția cu cea mai mare experiență în ortopedia invazivă a bolnavului cu hemofilie din țară, fiind recunoscută și pe plan internațional. Totul a început în 2001, an în care Prof.dr. Dan Poenaru, membru titular al Academiei de Științe Medicale, șeful clinicii la ora aceea, dedicat celor cu hemofilie, a înființat un Compartiment de ortopedie invazivă pentru hemofilie. Activitatea s-a desfășurat neîntrerupt, după pensionarea Prof. dr. Poenaru conducerea clinicii și a compartimentului fiind preluată cu multă competență, înțelegere și generozitate de către prof.dr. Jenel Pătrașcu.
În toți acești ani numărul intervențiilor invazive la persoanele cu hemofilie s-a apropiat de 200, peste 125 din ele fiind intervenții invazive majore.
„Am o recunoștință fără margini față de domnul profesor Jenel Pătrașcu, care prin această a doua proteză implantată mi-a redat un sentiment pierdut încă din copilărie, acela de a simți că mă pot deplasa cu lejeritate. Îi multumesc doamnei profesor Margit Șerban, care s-a aplecat asupra nevoilor noastre de 30 de ani și a fost și de data aceasta alături de noi. Mi-am recăpătat încrederea câstigată odată cu aceasta operatie și mă simt ca un copil fericit de posibilitatea de a alerga și a pedala”, spune Marius Văran, pacient cu hemofilie tip A, formă severă.