Asociația Autism Voice lansează ProfAidKid.ro, prima platformă educațională de terapie ABA care oferă soluții concrete pentru înlăturarea conceptului de „copil problemă”

Asociația Autism Voice digitalizează accesul cadrelor didactice, atât la nivel preşcolar, cât și primar şi gimnazial, dar și al părinților, la materiale educaționale și tehnici inovative și specifice de soluționare a comportamentelor de agresivitate, sfidare sau bullying, astfel încât copiii „problemă” să aibă sprijin pentru a se integra în învățământul de masă. Platforma educațională ProfAidKit.ro, aflată în faza de construcție, țintește peste 4.000 de utilizatori – cadre didactice și părinți  – în următorii doi ani.

Creată cu expertiza unei echipe extinse de analiști comportamentali acreditați internațional, profesioniști în psihologie și psihopedagogie, cu o experiență de peste 15 ani în lucrul cu tulburările de dezvoltare, comportamentale sau emoționale ale copiilor, platforma ProfAidKit.ro integrează cursuri acreditate pentru cadre didactice, desfășurate atât live, cât și sub formă de video-tutoriale pe teme specifice, materiale de folosit în sălile de clasă de către educatori, dar și consiliere din partea specialiștilor Autism Voice pentru profesori și părinți, în situația în care au de-a face cu copii cu nevoi speciale sau probleme comportamentale. De asemenea, utilizatori au la dispoziție și un registru național, sub formă de motor de căutare, în care apar toți analiștii comportamentali acreditați din România, abilitați să evalueze copii suspecți de tulburări din spectru autist și probleme comportamentale.

Ideea platformei ProfAidKit.ro a apărut prin prisma activității de integrare școlară oferite de Autism Voice încă de la fondare, în 2008. Mare parte din dificultățile întâmpinate de copiii cu nevoi speciale sunt datorate imposibilității integrării. Pe de altă parte, nici cadrele didactice nu sunt suficient de bine pregătite pentru a avea în clasă copii cu nevoi speciale sau pentru a gestiona comportamente neadecvate la nivel colectiv. Între timp și fenomenul de bullying a crescut exponențial în rândul elevilor. Astfel, am dezvoltat diverse cursuri fizice de sprijin pentru dascăli în acest sens, planuri de intervenție sau consiliere pentru familii, iar în perioada 2017-2019 am aplicat programul ProfAid Kit în 30 de școli, beneficiind de el 750 de cadre didactice și aproape 19.000 de copii și familiile lor”, explică Nicoleta Orlea, manager de proiect.

În România, se estimează că 1 din 7 elevi suferă de ADHD – cum este numită tulburarea de deficit de atenție, autism, dislexie și/sau se confruntă cu probleme de anxietate sau dispoziție. Ceilalți 5-20 de elevi dintr-o clasă sunt afectați de comportamentul elevilor cu astfel de afecțiuni, care se simt neacceptați și deprimați, și nu au abilități de cooperare cu aceștia. Totodată, 75% dintre profesori au mari greutăți în a-i ajuta pe elevii ”diferiți” să se integreze în grupul clasei, neavând cunoștințe, metodologii și instrumente educative concrete, eficiente și adaptate nevoilor actuale de soluționare a comportamentelor de agresivitate, sfidare sau bullying.

Cum izolarea din pandemie și școala online au făcut ca multe dintre dificultățile elevilor să se acutizeze, iar relația profesor-elev a fost profund afectată, ProfAidKid.ro este soluția Autism Voice pentru reechilibrarea climatului educațional în sistemul de învățământ românesc.

Am ales să dezvoltăm această platforma web pentru că astfel se elimină barierele de timp, locație, deplasare și costuri variabile în desfășurarea multor activități concrete oferite. Deși prin programul nostru original ProfAid Kit putem oferi cursurile sau consilierea și fizic în multe localități apropiate de București, nu am putea oferi serviciile acestea pentru comunități aflate la distanță mare. Mai mult, printr-o platforma web, putem ajunge ușor și la beneficiari din diaspora. Suntem în faza de testare beta cu platforma și sperăm să avem varianta finală până în vara acestui an, în funcție și de cât de repede putem implementa conținutul necesar. Momentan, fondurile pentru generarea conținutului sunt cea mai mare provocare”, precizează Nicoleta Orlea.

Cu viziunea de a dezvolta un sistem de management comportamental pozitiv la clasă, pentru orice profesor, părinte și copil cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani, și a elimina astfel conceptul de “copil problemă” sau “mediu disruptiv” la clasa, Autism Voice estimează că investiția necesară pentru dezvoltarea platformei ProfAidKid.ro depășește 50.000 euro. Accesul în platforma online se va face pe bază de abonament.

Am obtinut 15.000 euro prin programul Innovators for Children, prin care am reușit să dezvoltăm platforma beta ProfAidKid.ro, iar acum suntem în căutare activă de investitori pentru a dezvolta materialele necesare pentru platforma funcțională – video-tutoriale și materiale descărcabile electronic. Planul nostru este ca prin această platformă să beneficieze de formare profesională cel puțin 2.000 de cadre didactice de oriunde din țară, astfel încât să ajutăm la îmbunătățirea climatului școlar pentru cel puțin 20.000 de elevi și să existe un punct rapid și eficient de soluții digitale și consiliere de specialitate pentru orice părinte căruia i se recomandă suport din partea unității de învățământ pentru copilul său suspectat de tulburări de comportament sau cu probleme la clasă”, subliniază managerul de proiect.

ProfAidKid.ro este unul dintre cele trei proiecte câștigătoare ce fac parte din a treia ediție a acceleratorului Innovators for Children, program dezvoltat de Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu Impact Hub Basel și Fondation Botnar, prin care startup-uri și ONG-uri primesc mentorat, resurse și finanțare pentru a dezvolta soluții tech ce contribuie la wellbeing-ul copiilor.