Asociația Autism Voice va organiza ediția a IX-a a Balului Bucuriei, Revolution edition, singura gală dedicată copiilor și tinerilor cu autism din țară.
Ediția a IX-a a Balului Bucuriei este sub tematica “Revolution” fiindcă schimbarea sistemică se produce prin mișcări ample în diverse aspecte, inovatoare, iar organizatorii doresc, alături de comunitatea largă, să revoluționeze domeniul sănătății mintale din România.
Anul acesta, evenimentul va avea loc pe 16 Octombrie, la Le Chateau – Castelul din inima Bucurestiului, unde va avea loc o desfășurare frumoasă de forțe ale Binelui sub îndrumarea lui Alex Grecu și a Alexandrei Revnic, pe muzica puternică a lui Zoli Toth și Cantus Mundi, cu punctarea a unor momente de surpriză pentru toti participanții, completate din plin cu networking și voie-bună, în spiritul diversității și a incluziunii.
Fondurile colectate cu ocazia acestei ediții se vor duce exclusiv pentru a crea prima micro-greens farm din România, unde copii și tineri cu tulburari vor putea învăța și practica abilități de inserție pe piața muncii. O parte din fonduri vor susține și noul program Autism Voice de Diversitate și Incluziune a Neurodiversității pe piața muncii – WorkAid Kit, și programele de recuperare și integrare ale celor 440 copii și tineri din centrele și Institutul Autism Voice.
Work Aid Kit este un program prin care au fost create training-uri și resurse pentru companii, de asemenea un program de match-making intre tineri cu neurodiversitate și companii doritoare de noi resurse umane. Există programe de dobândire de job skills pentru astfel de tineri, cu tot cu evaluări și consilieri vocaționale, programe de onboarding și procese de HR pentru companii, dar și elemente de awarness și educare pentru publicul larg.