Ar putea fi o imagine cu 7 persoane, persoane la camping şi text care spune „11-13 AUGUST GLICE CAMP Băișoara, Cluj MONOPOLY Drumeții, jocuri de familie, exerciții de conectare, game board-uri, tombolă și multe altele Asociația Glice Cluj”

Asociația Glice Cluj, comunitatea de sprijin a persoanelor diagnosticate cu diabet de tip 1 și familiilor acestora, organizează în perioada 11-13 august, tabăra “Glice Camp”, eveniment dedicat copiilor, tinerilor și părinților din comunitate și va avea loc la Băișoara, județul Cluj.

În cele 3 zile vor avea loc numeroase jocuri de familie, exerciții de conectare și board game-uri, iar întreaga experiență va fi completată de prezența unor mentori care au fost și în cadrul evenimentului Oameni Mari cu Diabet.

Participarea este gratuită, iar cazarea și cele 3 mese/zi vor fi acoperite de asociație.

Condiția de participare este ca unul dintre membrii familiei să fie diagnosticat cu diabet.

Asociația Glice Cluj are posibilitatea de a oferi această experiență doar pentru 10 familii.

 

Mai multe detalii pe pagina Asociației Glice Cluj.