Asociația Miastenia Gravis organizează în data de 25 noiembrie 2023 un seminar prilejuit de lansarea campaniei de conștientizare – “Comunitatea MG în acțiune! Doar împreună suntem puternici!”.

Cu acest prilej ANMGR își propune să mobilizeze comunitatea pacienților cu miastenie de la nivel național în vederea creșterii gradului de informare privind simptomele si caracteristicile specifice ale unui pacient cu miastenia gravis în rândul specialiștilor din domeniul medical.

În același timp, în cadrul acestui seminar vor mai avea loc:
– Identificare ambasadori voluntari ai campaniei
– Aniversarea a 18 ani de activitate ANMGR, dedicați pacienților
– Familiarizarea pacienților cu MG cu tehnici alternative de well-being în vederea unei mai bune gestionări a emoțiilor
– Demonstrații cu “kitul de simulare a simptomelor de miastenie” dezvoltat de specialiști europeni
– Sesiune de întrebări și răspunsuri cu specialiști în MG
– Discutii non-formale între participanți.

Invitați:
– Dr. Oana Mihalache – medic primar neurologie – Centrul de Excelență în Miastenia Gravis – Institutul Clinic Fundeni
– Dr. Nicoleta Tohănean – medic primar neurologie, șef secție Clinică Neurologie I, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj – TBC
– Dna. Ioana Baldasici – Coach, trainer&Yoga instructor

Pentru înscrieri vă rugăm să completați următorul chestionar: