Asociația Națională a Hemofilicilor din România vă invită sâmbătă, 25 noiembrie la „Întâlnirea Regională de Comunitate” pentru județul Constanța.
Dacă sunteți pacienți care suferă de hemofilie, boala von Willebrand sau alte tulburări de coagulare rare sau dacă aveți o persoană în familie, printre cunoștințe care se încadrează în această categorie și locuiți în județul Constanța vă invităm la o întâlnire de conectare.
La această întâlnire veți avea ocazia să discutați cu reprezentanți ai asociației de pacienți, specialiști din domeniul medical, cât și alți pacienți, despre tratamentele disponibile sau potențiale soluții la diverse provocări din viața de zi cu zi.
Asociația Națională de Hemofilicilor din România își propune să consolideze și să împuternicească comunitatea națională de hemofilie prin creșterea nivelului de educație al pacienților și al familiilor acestora, determinându-i să rămână informați și să-și ceară drepturile, precum și păstrând o perspectivă optimistă asupra vieții.
Credem că bunăstarea individului derivă în mod fundamental din bunăstarea comunității sale și viceversa.
Evenimentul este pe bază de înscriere. Pentru participarea la acest eveniment vă rugăm să vă înscrieți până pe 23 noiembrie 2023 prin completarea acestui scurt formular: https://shorturl.at/cvyIN .