Asociația OncoPacienților PHOENIX a organizat mai multe acțiuni, ca marcare a celor 10 ani de activități, printre care și ”OncoPelerinaj 10 ani”, pentru 30 de pacienți oncologici, inițiată ca de fiecare dată, cu atâta suflet de președintele fondator Ioana Cristea, ea însăși o învingătoare după o lungă bătălie cu această cruntă boală, în care binecuvântările preoțești sunt dătătoare de speranță la viață. Astfel, în 19 octombrie, participanții la pelerinaj s-au putut bucura de un circuit gratuit, în cadrul căruia au vizitat mănăstirile regale din Curtea de Argeș, Biserica Domnească și Mănăstirea Curtea de Argeș, acesta fiindu-le adevărată terapie a sufletului prin rugăciune și relaxare.

„Am avut această idee știind din propria experiență cât de vindecătoare ale sufletului sunt reculegerea, citirile speciale, doar pentru noi, ale preoților, astfel că am ales la această celebrare de 10 ani, să ne bucurăm de un pelerinaj la mănăstiri cu mare încărcătură istorică, cum nu puteau fi altele decât Biserica Domnească și Mănăstirea Curtea de Argeș” a precizat Ioana Cristea, președintele fondator al asociației.

 Plecarea din București a fost umbrită de un incident, dar luptătoarea Ioana Cristea a continuat drumul și a însuflețit grupul, la care s-au adăugat frumoasele prezentări ale ghidului Simulică Stoichescu.

Mai mult decât atât, aceste creații ale arhitecturii împletite cu cele religioase au copleșit grupul încă de la Cetatea veche și Biserica Domnească. Astfel că, la prezentarea de către ghidul bisericii a picturii unice în țară și a treia în lume, reprezentând-o pe Maica Domnului însărcinată, sufletele chinuite ale pelerinilor au tresărit de emoții spirituale nebănuite.

La Mănăstirea Curtea de Argeș, în această capodoperă de artă și necropolă a regilor noștri, trăirile au fost atotcuprinzătoare, adâncite și de preotul Adrian Enache, prin cele spuse cu totală dăruire, toate culminând cu ruga făcută către Sfânta Muceniță Filofteia și „citirea” cu binecuvântările speciale pentru cei 30, primite în Paraclis, noul lăcaș sfânt, care au readus atâtea speranțe.

În final, impresiile au fost exprimate de oncopacienți ca fiind ”totul la superlativ” iar pentru ghidul Simulică Stoichescu au însemnat în concluzie, ”încă o lecție de viață, în special de la doamna Ioana Cristea”.

 

Alte detalii, găsiți pe pagina de Facebook a asociației: https://www.facebook.com/profile.php?id=100068176187122