Comitetul Economic şi Social European (CESE) a decernat Premiul pentru solidaritate civilă Asociaţiei Prematurilor din România pentru un proiect care a pus echipamente şi aparate de protecţie la dispoziţia maternităţilor, ale căror nevoi au fost adesea trecute cu vederea în contextul luptei împotriva COVID-19.
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, proiectul depus de asociaţia din România se numără printre cele 23, din UE şi din Regatul Unit, care au fost premiate pentru contribuţia lor excepţională la combaterea pandemiei de COVID-19 şi a consecinţelor sale dezastruoase. Fiecare câştigător a primit un premiu în valoare de 10 000 de euro.
Comitetul Economic şi Social European (CESE), un organism consultativ care reprezintă societatea civilă europeană la nivelul UE, a selectat Asociaţia Prematurilor ca fiind cel mai bun candidat român la premiu, declarând că acest proiect a fost un exemplu strălucit de admirabilă solidaritate în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19.
Asociaţia Prematurilor din România a fost anunţată ca unul dintre cei 23 de laureaţi în cadrul unei ceremonii virtuale de decernare a premiilor, organizată de CESE la 15 februarie.
„CESE a subliniat în repetate rânduri că solidaritatea şi acţiunile comune specifice sunt esenţiale pentru a depăşi o astfel de pandemie. Singurul răspuns eficace la o criză precum această pandemie este acela de a acţiona rapid, decisiv şi împreună. Astfel, s-au conturat învăţăminte pentru a face faţă altor crize, indiferent dacă acestea sunt sociale, economice sau de mediu. Toate proiectele pe care le-am primit sunt dovada implicării altruiste a cetăţenilor şi a nivelului local, demonstrând contribuţia enormă a societăţii civile la această luptă. Prin acest premiu, recunoaştem că, în aceste vremuri fără precedent, oamenii şi organizaţiile contează. Este o onoare să putem sărbători acest lucru împreună”, a declarat vicepreşedintele CESE pentru comunicare, Cillian Lohan.
Premiile au fost acordate câştigătorilor din 21 de ţări ale Uniunii Europene. Un premiu a fost acordat unui proiect cu orientare transfrontalieră şi altul unei organizaţii din Regatul Unit, ca gest menit să demonstreze că CESE doreşte să menţină legături strânse cu societatea civilă din această ţară, în ciuda faptului că ea a părăsit UE.
Câştigătorii au fost selectaţi dintr-un total de 250 de candidaturi depuse de organizaţii ale societăţii civile, persoane fizice şi întreprinderi private. Toate proiectele au avut ca vector solidaritatea şi au prezentat modalităţi creative şi eficiente de a face faţă provocărilor, adesea majore, generate de criză.
Asociaţia Prematurilor din România a primit premiul în cadrul categoriei de proiecte axate pe tema „Producţie şi distribuţie de echipamente medicale”. Tema a grupat proiecte care au produs şi distribuit măşti şi articole de igienă, au transformat clădiri în spitale, au construit noi structuri medicale sau au achiziţionat şi donat medicamente şi dispozitive tehnice.
La începutul pandemiei de COVID-19, Asociaţia Prematurilor din România a intervenit pentru a furniza echipamente esenţiale de protecţie pentru patru secţii de maternitate din ţară, astfel încât să se asigure siguranţa personalului medical, a mamelor şi a nou-născuţilor, mulţi dintre aceştia aflându-se în terapie intensivă.
„Proiectul nostru este vital şi vine în ajutorul comunităţii într-o perioadă extrem de dificilă, în care poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Rolul nostru, în calitate de adulţi, este de a-i proteja chiar şi pe cei mai mici pacienţi din sistemul de sănătate. Acum, mai mult ca oricând, obiectivul nostru ar trebui să fie solidaritatea şi empatia şi ar trebui să rămânem proactivi pentru cei care au nevoie de ajutor. Acest premiu ne va ajuta în misiunea noastră”, a declarat preşedintele Asociaţiei Prematurilor, Diana Gămulescu.
Alţi candidaţi români care au concurat pentru premiul CESE au prezentat, de asemenea, proiecte de înaltă calitate. Printre acestea se numără iniţiativa Solidar Social a Asociaţiei Adi Hădean. Restaurantul său fiind închis, un renumit bucătar român, personalul şi voluntarii săi au pregătit şi distribuit mese calde medicilor, personalului medical, familiilor aflate în carantină şi persoanelor în vârstă. AGERPRES