Asociatia pentru Relații Comunitare, împreună cu partenerii săi, a organizat primul Summit al Industriei Binelui, evenimentul care aduce la aceeași masă de discuții oamenii care produc schimbare în România.

Evenimentul a continuat cu cea de a XV-a ediție a Galei Oameni pentru Oameni, unde au fost premiate organizațiile, companiile și liderii care produc schimbarea de durată în România.

Asociația Suport Mastocitoză România a primit Premiul pentru “Depășirea barierelor”, pentru lupta pe care a dus-o în recunoașterea, la nivel național, a drepturilor bolnavilor de mastocitoză.

Este o recunoastere a muncii și luptei pe care o duc de 11 ani, lupta care mai are de atins două obiective: legea off label care permite gratuitatea cromoglicatului și legalizarea canabisului medicinal în România. Ceea ce contează este binele facut, bine care nu îl puteam face singură, fară sprijinul medicilor, al bolnavilor, al prietenilor, al necunoscuților. Suntem o asociație foarte mică, de nișă, 122 de oameni sunt foarte puțini. De aceea premiul primit este cu atât mai important. Voi continua să lupt pentru tot ceea ce mi-am propus, cu aceeași determinare ca până acum, având nevoie în contiuare de sprijinul vostru.” Nicoleta Nidelea Vaia

În cadrul Galei Oameni pentru Oameni s-au acordat 10 distincții pentru cei care construiesc Comunități Sănătoase.

Premiul pentru Curaj: Asociația Lindenfeld, programul educational Ajungem MARI

Premiul Perseverență pentru schimbare: Fundația Vodafone România

Premiul Promotor al Filantropiei: SC Agro-Est Muntenia SRL

Premiul Parteneriat pentru schimbare: Asociația Caravana cu Medici

Premiul pentru Înapoi în viitor: Centrul de Evaluare și Analize Educaționale

Premiul pentru Depășirea barierelor: Asociația Suport Mastocitoză România

Premiul pentru Comunitate puternică: Asociația La Primul Bebe

Premiul Lider al schimbării: Maria Culescu, Asociația M.A.M.E.

Premiul Lider al schimbării: Sabina Antoci, Policy Center for Roma and Minorities

Premiul Galantom: Marius Manole

Gala Oameni pentru Oameni este organizata de Asociația pentru Relații Comunitare și American Chamber of Commerce România.