O cameră senzorială special creată şi amenajată cu ajutorul Asociaţiei Magic pentru terapia copiilor cu afecţiuni oncologice şi a celor cu autism a fost inaugurată la Iași.

Camera senzorială va putea fi folosită atât de familiile care îşi aduc copilul la tratament oncologic, ori controale la Iaşi, cât şi de familiile care au un copil cu TSA, ori ADHD, care va trebui să fie însoţit de terapeutul ori de părintele care îl supraveghează în mod obişnuit.

„Camera are o arhitectură specială, incluzând o gama largă de texturi precum fibre diferite în covoare, perne, corpuri de iluminat, tapiţeria saltelelor si a fotoliilor, lumini, culori, sunete, obiecte de joacă senzoriale şi arome, toate utilizate într-un mediu sigur care permite persoanei care o foloseşte să exploreze fără riscuri. Camera senzorială a fost amenajată sub supravegherea şi îndrumarea specialiştilor, chiar în MagicHOME Iaşi, unde părinţii care îşi însoţesc la tratament copii bolnavi de cancer beneficiază de cazare gratuită. MagicHOME Iaşi face parte dintr-o reţea internaţională de astfel de case creată de Asociaţia Magic în România, Republica Moldova şi Austria. Tot aici pot poposi şi familiile care trebuie să ajungă la Iaşi pentru controalele medicale periodice ale copilului lor”, se menţionează în comunicatul de presă.

Camera senzorială, realizată cu sprijinul partenerilor de la Transgor Logistik, va putea fi folosită pentru probleme de adaptare la situaţii noi, în strategii terapeutice de dezvoltare cognitivă ori recuperare emoţională, fiind potrivită atât în procesul de sprijin emoţional al copiilor diagnosticaţi cu cancer, cât şi în cel de recuperare cognitivă al copiilor cu TSA ori ADHD.

„Încă de la înfiinţarea Magic, în anul 2014, prioritatea noastră a fost găsirea constantă de noi soluţii pentru problemele pe care le întâlnesc părinţii cu copii grav bolnavi din România. Am explorat diferite modalităţi de a sprijini emoţional copiii care trec prin trauma diagnosticului oncologic, dar am vrut totodată să fim de ajutor şi copiilor cu alte tipuri de afecţiuni grave, care la rândul lor se confruntă cu dificultăţi. Decizia de a amenaja o astfel de cameră la Iaşi a venit firesc având în vedere ca aici există de mai bine de 3 ani un MagicHOME. Totul a pornit de la nevoia de sprijin emoţional al copiilor şi al părinţilor cazaţi aici. Terapeuţii au fost cei care ne-au învăţat ca un astfel de spaţiu le poate fi de folos atât familiilor care luptă cu cancerul, cât şi celor care se confruntă cu alte diagnostic grave. A fost doar o chestiune de timp până i-am găsit pe prietenii de la Transgor Logistik care s-au alăturat imediat proiectului nostru”, spune, tot prin intermediul comunicatului de presă, Andreea Nechita, preşedintele Asociaţiei Magic.

Prin terapia senzorială se realizează: stimularea cognitivă, stimularea vizuală, stimularea tactilă, stimularea motrică, stimularea auditivă, stimularea vestibulară, stimularea proprioceptivă.

„Majoritatea proiectelor în care ne implicăm au rolul de a produce un impact în societatea în care trăim, în special în viaţa comunităţii ieşene, locul în care activăm şi ne implicăm de 19 ani şi de ce nu de a da un exemplu de urmat. În momentul în care am aflat de casa MagicHome din Iaşi nu am mai stat pe gânduri iar întâlnirea cu Mama Doina a făcut că începutul acestei colaborări să fie doar o chestie de timp şi de acte. Suntem bucuroşi şi mândri de faptul că prin contribuţia la realizarea acestei camere senzoriale, mai mult decât necesară pentru o terapie eficientă, ne-am implicat în provocarea zilnică de reducere la maxim a stresului asociat tratamentului oncologic sau al bolilor grave resimţit de către aceşti copilaşi curajoşi şi de familiile acestora, convinşi fiind că pentru aceşti supereroi sprijinul psihologic este foarte important din perspectiva răspunsului la tratament, susţinând recuperarea fizică, emoţională şi facilitând o atitudine pozitivă în acceptarea schimbărilor provocate de boală”, declară Delia Iosub, Quality & HR Manager.

Asociaţia Magic sprijină peste 100 de familii din judeţul Iaşi cu produse şi servicii gratuite oferite de partenerii săi în cadrul proiectului MagicHELP, oferă cazare gratuită pe durata tratamentului copilului în MagicHOME şi trimite colete lunare cu alimente familiilor cu un copil bolnav de cancer, care trăiesc în condiţii dificile, prin MagicBOX. AGERPRES