O campanie de prevenire a cancerului de sân, intitulată „Are nevoie de tine. Vorbeşte cu ea”, a fost lansată la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca (IOCN), campanie în care se implică şi echipa de baschet U-BT Cluj-Napoca.

„Creşterea calităţii vieţii pacientelor este o prioritate pentru noi. Da, trebuie să cunoaştem ghidurile medicale, da, trebuie să aplicăm protocoalele, să fim la curent cu cele mai noi cercetări şi modalităţi terapeutice inovatoare, dar în aceeaşi măsură trebuie să comunicăm clar şi empatic cu pacientele”, a declarat, într-o conferinţă de presă, prof. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, de la IOCN.

Campania „Are nevoie de tine. Vorbeşte cu ea” cuprinde, printre altele, lecţii de autopalpare desfăşurate în Cluj-Napoca (Carrefour VIVO! Center, 5-10 octombrie), Timişoara (Shopping City, 5-10 octombrie), Bucureşti (Carrefour Orhideea, 13-17 octombrie) şi Iaşi (Felicia Shopping Center, 13-17 octombrie).

De asemenea, în cadrul campaniei, partenerii acesteia vor oferi 150 de ecografii mamare gratuite, atât în Cluj-Napoca, prin parteneriatul cu U-BT Cluj-Napoca, dar şi în Bucureşti, în cadrul lecţiilor de autopalpare.

„În baschet există un termen – angajare. Aşa începe orice confruntare. E momentul în care încerci să sari cât mai sus ca să câştigi mingea pentru echipa ta. Noi, de la U-BT, promitem angajare totală în a fi alături de femeile din viaţa noastră, de acasă sau din public”, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, antrenorul principal U-BT Cluj-Napoca, Mihai Silvăşan.

Jucătorii U-BT vor purta echipamente de culoare roz, iar femeile care vor veni în public la două meciuri ale U-BT (cu CSM Oradea, pe 10 octombrie, la BTarena, şi cu Dinamo Bucureşti, pe 22 octombrie) vor primi informaţii despre prevenţia cancerului de sân şi vor putea beneficia de ecografii mamare gratuite oferite de partenerii campaniei. Mai mult, la primul dintre cele două meciuri, mingea de deschidere va fi aruncată simbolic de o supravieţuitoare a cancerului de sân.

„Are nevoie de tine. Vorbeşte cu ea” este o campanie de prevenţie a cancerului mamar, aflată la a treia ediţie, dezvoltată de SRCGO, IOCN, FABC, Asociaţia Imunis, cu participarea U-BT Cluj-Napoca şi cu sprijinul Roche, se mai arată într-o informare a organizatorilor. AGERPRES