Președinte a fost reales Radu Gănescu (Asociația Persoanelor cu Talasemie Majoră). Noul vicepreședinte este Ștefan Răduț (Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu TB-MDR din România).

”Pentru mine este o mare onoare încrederea acordată de colegii mei și sper să le confirm așteptările. Îmi doresc să contribui la dezvoltarea COPAC atât în ceea ce privește scrierea de proiecte, participarea publică națională și internațională”, a declarat Ștefan Răduț.

Din Consiliul Director mai fac parte Dorica Dan (Alianța Națională de Boli Rare), Andrei Huțanu (Asociația Pacienților cu Afecțiuni Reumatismale Inflamatorii din Transilvania – ART) și Iulian Petre (Uniunea Națională a Organizațiilor Pacienților cu HIV/SIDA).

”Cred că este extrem de importantă colaborarea dintre COPAC și Alianța de Boli Rare. Doar împreună putem contribui semnificativ la dezvoltarea asociațiilor mai mici, cum este și în cadrul proiectul recent lansat de cele două organizații în parteneriat”, a declarat Dorica Dan, membră în CD COPAC.