Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” Iași – Unitatea de Primire Urgențe, Societatea Română de Pediatrie, Societatea de Medici și Naturaliști Iași, Consiliul Național Român de Resuscitare, Asociația Urgentiștilor Pediatri Ieșeni pentru Copiii de Pretutindeni, Colegiul Medicilor Iași, OAMGMAMR Iași și Colegiul Național al Asistenților Sociali din România organizează în perioada 6 – 8 septembrie 2018, la Hotelul Internațional din Iași, Conferința Națională cu participare internațională I-PEM (Iași – Pediatrics Emergency Medicine).
Peste 400 de medici primari/specialiști, medici rezidenți, asistenți medicali și sociali sunt așteptați să participe la prima ediție a acestei conferințe.
Sesiunile plenare vor aborda teme din urgențele pediatrice la cel mai înalt nivel, stabilite în baza experienței practice dobândite în cei 18 ani de existență pe care Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” Iași îi împlinește anul acesta pe 8 septembrie.
Mai multe amănunte despre eveniment găsiți pe https://ipem.ro/