În perioada 13 – 17 mai, Centrul Internațional de Conferințe din Sinaia va găzdui o nouă ediție a evenimentelor SRATI: al 46-lea Congres al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, al 14-lea Congres Româno-Francez de Anestezie şi Terapie Intensivă, al 12-lea Simpozion Româno-Israelian de Actualităţi în Anestezie şi Terapie Intensivă, al 19-lea Congres al Asistenţilor de Anestezie şi Terapie Intensivă şi al 7-lea Simpozion „România Dodoloaţă” al Societăţilor de Anestezie şi Terapie Intensivă din România şi Moldova. Manifestările vor fi însoțite de expoziția medicală specializată ATI Medica, ediția a 19-a.

De asemenea, Congresul SRATI 2020 va găzdui The 2nd Central Eastern Europe Patient Blood Management Meeting, eveniment organizat de Foundation of Health, Patient Safety and PBM.

Toţi medicii înscrişi vor primi un document de participare cu menţiunea orelor de Educaţie Medicală Continuă (EMC) cu care au fost creditate evenimentele SRATI 2020 de către EACCME (European Accreditation Council for Continuing Medical Education).

Toţi asistenții medicali înscrişi vor primi un document de participare cu menţiunea orelor de Educaţie Medicală Continuă (EMC) cu care au fost creditate evenimentele SRATI 2020 de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

“Pornind de la dorinţa constantă și comună de a ne perfecţiona profesional continuu, prin efort şi consecvenţă, împreună cu prietenii şi fraţii noștri din Israel, Franța și Republica Moldova, evenimentele SRATI demonstrează an de an faptul că specialitatea ATI este o comunitate ştiinţifică vie, puternică, deschisă, generatoare de progres. Participarea și implicarea voastră, dragi prieteni și colegi, la programul științific al Congresului, au în continuare un rol esențial atât în pregătirea viitoarelor succese profesionale pe care le vom obține, cât și în menținerea standardului calității și recunoașterii profesiei noastre”, a declarat Prof. Dr. Șerban Bubenek – Președintele Congresului SRATI 2020.

 

Înregistrare: https://ralcom.eventsair.com/srati-2020/formular-de-inregistrare-congres-srati-2020/Site/Register