În calitate de membru al Forumului European al Pacienţilor (European Patients’ Forum – EPF), COPAC îşi exprimă solidaritatea pentru campania „Vote4Patients”, lansată de EPF, în perspectiva alegerilor europene din 2024.
Lansată la începutul lunii februarie, iniţiativa are ca scop să ridice vocea pacienţilor în peisajul sănătăţii din UE, asigurându-se că nevoile lor sunt considerate prioritare de către candidaţi şi, în cele din urmă, de către noul mandat al Parlamentului European.
Uniunea Europeană ar trebui să fie lider în ceea ce priveşte implicarea pacienţilor în elaborarea politicilor de sănătate, însă, în întreaga Europă, organizaţiile de pacienţi se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte obţinerea unei finanţări durabile, deoarece criteriile de eligibilitate pentru subvenţiile de funcţionare sunt prea restrictive, iar schemele de finanţare au devenit imprevizibile. În mod similar, la nivel naţional, organizaţiile de pacienţi nu primesc uneori niciun sprijin financiar public.
Ca atare, Manifestul organizaţiilor de pacienţi, coloana vertebrală a campaniei „Vote4Patients”, defineşte zece principii care reprezintă viziunea comunităţii de pacienţi în ceea ce priveşte apărarea europeană a drepturilor pacienţilor şi care servesc drept foaie de parcurs pentru mişcarea mai largă a pacienţilor din Europa:
Mesajele cheie ale campaniei:
- Consolidarea implicării: EPF este dedicată consolidării rolului organizaţiilor de pacienţi în modelarea politicilor de sănătate atât la nivel naţional, cât şi regional.
- Asigurarea participării: Campania evidenţiază importanţa promovării unei participări bazate pe solidaritate, echitate, încredere reciprocă, durabilitate şi responsabilitate.
- Participare semnificativă: EPF subliniază necesitatea unei implicări semnificative şi viabile a organizaţiilor de pacienţi, identificând canale şi mecanisme eficiente în colaborare cu pacienţii.
- Lărgirea orizonturilor: Dincolo de asistenţa medicală, EPF solicită implicarea organizaţiilor de pacienţi în alte domenii politice legate de sănătatea publică şi calitatea vieţii.
- Elaborarea de politici favorabile incluziunii: Campania face apel la factorii de decizie politică să permită organizaţiilor de pacienţi să participe activ la toate etapele de elaborare a politicilor, asigurându-se că vocea lor este ascultată şi luată în considerare.
- Instituţionalizarea participării: EPF face apel la instituţionalizarea proceselor participative, diversificând oportunităţile pentru că organizaţiile de pacienţi să contribuie în mod semnificativ.
- Incluziunea în evaluarea tehnologiilor medicale: Campania pledează pentru includerea organizaţiilor de pacienţi în evaluarea tehnologiilor medicale şi în procesele conexe, recunoscând perspectivele lor unice.
- Formalizarea procesului decizional: EPF urmăreşte formalizarea participării pacienţilor la orice organism de luare a deciziilor privind sănătatea şi politicile conexe.
- Finanţare stabilă: EPF doreşte să se asigure că organizaţiile de pacienţi au acces la o finanţare operaţională pe termen lung şi nerestricţionată.
- Parteneriate cheie: Campania face apel la factorii de decizie politică să recunoască organizaţiile de pacienţi ca parteneri cheie în îmbunătăţirea educaţiei pacienţilor şi în dezvoltarea capacităţilor şi competenţelor.
Anca Toma, Directorul Executiv al EPF, subliniază: „Dorim ca acesta să fie un angajament faţă de sistemele de sănătate centrate pe persoană şi faţă de participarea democratică a organizaţiilor de pacienţi. Incluziunea în procesul de luare a deciziilor în domeniul sănătăţii este o obligaţie morală, precum şi un imperativ strategic.”
Pentru a realiza un cadru de politici de sănătate cu adevărat participative şi democratice, factorii de decizie trebuie să implice organizaţiile de pacienţi şi să valorifice experienţa şi capacităţile de neînlocuit ale acestora. COPAC susţine campania „Vote4Patients” şi îşi menţine angajamentul de a contura un viitor mai bun pentru sistemele noastre de sănătate din UE.
Manifestul este disponibil și în limba română aici: manifesto-ro.pdf (eu-patient.eu)
Aflaţi mai multe despre campanie aici: EU Elections campaign 2024 (eu-patient.eu)