Traian Laurian Arghișan, Medic Primar Sănătate Publică şi Management, Director General Interimar al Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH), a vorbit în cadrul webinarului Caspa.ro, organizat pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerelor de Sânge, despre importanța și impactul acestui Registru asupra pacienților cu cancere de sânge, subliniind realizările și necesitatea creșterii numărului de donatori.

Webinarul  fost organizat de Comunitatea asociațiilor de pacienți – Caspa.ro cu susținerea NORD Muntenia Hospital, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerelor de Sânge, sărbătorită în fiecare an pe 28 mai, ca semnal de alarmă pentru conștientizarea importanței acestor tipuri de cancere. Simbolul ei, semnul & colorat în roșu, arată solidaritatea cu persoanele afectate de cancere de sânge.

483 TRANSPLANTURI REALIZATE

RNDVCSH reprezintă o rețea funcțională complexă care reunește medici, pacienți, donatori și autorități, fiind conectat la instituții europene și internaționale.

„Registrul s-a născut cu viziunea ca toți pacienții din România care au nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice de la un donator neînrudit să facă această intervenție într-unul din centrele de transplant din țară,” a explicat Traian Arghișan. Această inițiativă a permis realizarea a 483 de transplanturi până în prezent, utilizând donatori compatibili din baza națională și internațională.

În plus, RNDVCSH este membru recunoscut și interconectat cu organizații precum Asociația Mondială a Donatorilor de Măduvă și Sistemul Informațional European al Donatorilor de Măduvă. Această conectivitate a facilitat transplantul pentru peste un milion de pacienți la nivel global.

În România, Registrul include 102.000 de donatori înregistrați. Cu toate acestea, este esențial să crească acest număr pentru a acoperi nevoile pacienților care nu găsesc donatori compatibili la nivel mondial. „Pentru 47 de pacienți, nu găsim donatori compatibili, iar, pentru cei identificați în sistemul mondial, dacă donatorii sunt foarte departe, celulele nu ar supraviețui transportului,” a subliniat Traian Arghișan, Director General Interimar RNDVCSH.

CUM POȚI DEVENI DONATOR

Pentru a deveni potențial donator de celule stem hematopoietice, persoanele între 18 și 45 de ani și cu o stare de sănătate bună, se pot înscrie online sau la centrele de donatori. Procesul implică completarea unui formular și recoltarea unor probe de saliva, respectiv de sânge, pentru analize genetice. Importanța acestei inițiative este imensă, fiecare donator nou crescând șansa de a salva o viață.

Arghișan a încheiat cu un apel la conștientizare și acțiune: „Este important să creștem gradul de conștientizare cu privire la importanța înscrierii ca donator. Suntem deschiși la orice colaborare, parteneriate, cu mass-media, cu organizații de pacienți, cu profesioniști și autorități care înțeleg cât de important este să avem donatori cât mai mulți și care doresc într-adevăr să doneze pentru ca astfel să poată fi ajutat un pacient la nevoie.”

Prin eforturile comune și implicarea tuturor celor care pot contribui, RNDVCSH continuă să ofere speranță și șanse reale de vindecare pentru pacienții cu cancere de sânge din România. Mai multe detalii găsiți pe site: https://registru-celule-stem.ro/

 

DESPRE CASPA.RO

Dezvoltată de Oameni și Companii din anul 2015, cu scopul de a sprijini și de a crește vizibilitatea comunității de pacienți din România, comunitatea CASPA a reușit reunirea membrilor săi în peste 40 activități diverse, iar din anul 2017 beneficiază și de propria platformă digitală, www.caspa.ro.

Rămâneți conectați la activitățile comunității abonându-vă la newsletterul săptămânal aici: https://www.caspa.ro/newsletter/ sau urmărindu-ne pagina de Facebook sau Linkedin.