Bacteriile provoacă infecții ale tractului urinar (ITU), iar medicii le tratează de obicei cu antibiotice. Dar este posibil să se trateze o infecție urinară fără aceste medicamente?

Infecțiile urinare sunt printre cele mai frecvente infecții bacteriene. Ele sunt frecvente în rândul femeilor, aproximativ 50% dintre femei  vor avea o infecție în timpul vieții. De asemenea, infecțiile urinare tind să reapară.

Simptomele pot include:

  • urinări frecvente
  • durere sau arsură la urinare
  • febră sub 38°C
  • presiune sau crampe în partea inferioară a abdomenului
  • modificarea mirosului sau a culorii urinei
  • urină tulbure sau cu sânge

CAUZE

Bacteriile din zona perineală urcă prin uretra și provoacă infecții urinare. Cea mai frecventă cauză a infecțiilor urinare este bacteria Escherichia coli. Când E. coli ajunge în vezică, invadează peretele mucoasei vezicii urinare, ceea ce duce la cistita, o reacție inflamatorie. Femeile au uretra mai scurtă decât bărbații, ceea ce crește probabilitatea acestora de a avea aceste infecții.

Factorii suplimentari de risc, includ:

  • utilizarea unui cateter
  • actul sexual
  • utilizarea spermicidelor și a diafragmelor
  • transplanturi de rinichi
  • diabetul
  • utilizarea antibioticelor

TRATAREA INFECȚIILOR URINARE FĂRĂ ANTIBIOTICE

Pentru a trata o ITU fără antibiotice, pot fi luate în calcul următoarele abordări:

1.Hidratarea

Consumul suficient de apă poate ajuta la prevenirea și tratarea infecțiilor urinare. Apa ajută organele tractului urinar să elimine eficient deșeurile din organism, păstrând în același timp nutrienții vitali și electroliții. Nu există o recomandare fixă ​​cu privire la câtă apă să bei în fiecare zi . Totuși, în medie, adulții ar trebui să bea între șase și opt pahare a câte 250ml fiecare pe zi.

2. Nu amâna momentul urinării

Urinarea frecventă poate ajuta la eliminarea bacteriilor din tractul urinar. De asemenea, reduce timpul în care bacteriile din urină sunt expuse la celulele din tract, limitând riscul ca acestea să se atașeze și să infecteze aceste celule. Urinarea cât mai curând posibil poate ajuta la prevenirea și la tratarea infecțiilor urinare.

3.Consumați suc de merișoare

Sucul de merișoare este unul dintre cele mai folosite tratamente naturiste pentru ITU. Oamenii îl folosesc pentru a elimina și alte infecții și pentru a accelera recuperarea rănilor. Conform studiilor, sucul de merișoare conține compuși care pot împiedica bacteriile Escherichia coli să se atașeze de celulele din tractul urinar. Sucul de merișoare conține și antioxidanți, inclusiv polifenoli, care prezintă proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii.

4.Probioticele

Bacteriile benefice, numite probiotice, pot ajuta la menținerea tractului urinar sănătos și fără bacterii. În special, probioticele din grupul Lactobacillus pot ajuta la tratarea și prevenirea infecțiilor urinare, potrivit unor cercetări. Probioticele pot face acest lucru, prin:

  • împiedică atașarea bacteriilor dăunătoare de celulele tractului urinar
  • produc peroxid de hidrogen în urină, un agent antibacterian puternic
  • duc la scăderea pH-ului urinei și creează condiții mai puțin favorabile pentru bacterii

De asemenea, rezistența la antibiotice poate fi redusă la persoanele care iau suplimente cu Lactobacillus, în timp ce iau antibiotice.

Probioticele există în mai multe produse care conțin lactate, inclusiv:

  • iaurturi
  • chefir
  • unele tipuri de brânză
  • varză murată

De asemenea, suplimentele probiotice pot fi luate sub formă de capsule sau pulbere care se amestecă în apă sau alte băuturi.

5.Vitamina C

Vitamina C este un antioxidant care ajută la îmbunătățirea funcției sistemului imunitar. De asemenea, reacţionează cu nitraţii din urină pentru a forma oxizi de azot care pot distruge bacteriile. Poate scădea pH-ul urinei, fapt ce duce la distrugerea bacteriilor. Conform cercetărilor limitate, administrarea altor suplimente alături de vitamina C poate maximiza beneficiile acesteia.

Un studiu din 2016 a analizat datele a 36 de persoane cu infecții urinare recurente care au luat suplimente de vitamina C, probiotice și merișoare de trei ori pe zi timp de 20 de zile, apoi s-au oprit timp de 10 zile. Au repetat acest ciclu timp de 3 luni. Cercetătorii au concluzionat că aceasta ar putea fi o modalitate sigură și eficientă de a trata infecțiile urinare recurente.

National Institutes of Health (NIH) recomandă femeilor cu vârsta de 19 ani și peste să consume cel puțin 75 de miligrame (mg) de vitamina C pe zi, în timp ce bărbații au nevoie de aproximativ 90 mg pe zi.

6. Igiena

Cele mai sigure modalități de a preveni infecțiile urinare constau în igiena locală, printre care:

  • După fiecare urinare, ștergerea din față spre spate, pentru a evita transferul bacteriilor din zona anusului spre uretră
  • Mergeți la toaletă imediat după contactul sexual, pentru a preveni migrarea bacteriilor spre tractul urinar
  • Evitarea produsele de îngrijire intimă parfumate, gelurile de duș generice sau pudra de talc
  • etc.

Beneficiile antibioticelor pentru ITU

Antibioticele sunt tratamentul standard pentru ITU, deoarece ucid bacteriile responsabile de infecții. Majoritatea infecțiilor urinare se dezvoltă atunci când bacteriile intră în tractul urinar din exteriorul corpului. Speciile cele mai susceptibile de a provoca ITU, includ:

  • coli, care cauzează până la 90%  din totalul infecțiilor vezicii urinare
  • Staphylococcus epidermidis și Staphylococcus aureus
  • Klebsiella pneumoniae

Riscurile antibioticelor pentru ITU

Deși antibioticele pot trata infecțiile urinare rapid și eficient, ele pot provoca reacții alergice și alte efecte adverse și complicații. De exemplu, cercetările sugerează că aproximativ 22% dintre femeile care primesc tratament pentru infecții urinare necomplicate dezvoltă o infecție vaginală cu Candida, un tip de infecție fungică.

Alte potențiale efecte secundare ale tratamentului cu antibiotice, includ:

  • greață și vărsături
  • diaree
  • erupție cutanată
  • durere de cap
  • funcție hepatică anormală

Riscurile mai severe ale utilizării antibioticelor, includ:

  1. Crearea unor tulpini mai puternice de bacterii

De-a lungul timpului, unele specii de bacterii au devenit rezistente la antibioticele tradiționale. Potrivit unor cercetări, mai multe specii de E. coli, cauza principală a infecțiilor urinare, prezintă o rezistență în creștere la medicamente.

Cu cât o persoană folosește mai mult un antibiotic, cu atât este mai mare riscul ca bacteriile să dezvolte rezistență. Acest lucru este și mai probabil atunci când o persoană nu urmează cursul complet de tratament prescris.

2. Afectarea bacteriilor utile

Corpul conține populații de bacterii și alte microorganisme care ajută funcțiile corpului uman. Antibioticele pot distruge unele dintre aceste bacterii, ceea ce ar putea crește probabilitatea apariției altor infecții, potrivit unor cercetări.

Tratarea infecțiilor urinare fără antibiotice

Antibioticele sunt tratamente eficiente pentru ITU. Uneori, organismul poate rezolva singur infecțiile urinare minore, necomplicate, fără antibiotice. După unele estimări, 25-42% dintre infecțiile necomplicate se elimină de la sine.

ITU complicate necesită tratament medical. Aceștia sunt câțiva factori, care pot complica infecția:

  • modificări ale tractului urinar sau ale organelor, cum ar fi umflarea prostatei sau reducerea fluxului de urină
  • specii de bacterii rezistente la antibiotice
  • afecțiuni care afectează sistemul imunitar, cum ar fi HIV, boli cardiace sau lupus

 

Sursă material: www.medicalnewstoday.com