Autismul este singura patologie care are lege distinctă. A durat 5 ani până am reușit să avem norme la această lege, iar în norme este stipulat că serviciile pentru pacienții cu TSA, sunt gratuite, doar că nu exista buget și nu existau norme de implementare. Practic acela a fost momentul când ne-am dat seama că este necesar să ne unim forțele la nivel național. Iar din acest demers au făcut parte peste 100 de organizații non-profit, care oferă servicii la nivel național pentru copii, tineri și adulți cu autism” a explicat Daniela Bololoi, Președinte RO TSA și Asociația Help Autism, lungul drum care a dus în final la decontarea ședințelor de terapie pentru persoanele cu autism.

Discuțiile au avut loc în cadrul dezbaterii Caspa.ro, organizate în 13 noiembrie și dedicată explicării normelor prin care persoanele cu autism pot beneficia de fondurile alocate prin subprogramul național de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburare de spectru autist.

Normele de aplicare au stabilit că adulții și copiii cu TSA au acces la maxim 2 ședințe (ore) de terapie decontate pe zi în limita a 40/42/44 ședințe/lună (în funcție de nr de zile calendaristice). Drumul de la aprobarea acestor norme și până la decontarea propriu-zisă este însă sinuos și include etape diverse de autorizare, avizare, pe care doamna Bololoi a încercat să le explice în detaliu către colegii participanți.

Daniela Bololoi a povestit și de unde a început lupta sa: ”Sunt mama lui Mălin, un adolescent de 16 ani diagnosticat în urmă cu peste 14 ani cu autism. De acolo a pornit determinarea mea și dorința de a schimba lucrurile. În primul rând, trecând prin experiența personală, mi-am dat seama cât de dificil este pentru specialiști și pentru părinți să-și ia informațiile, ca să poată ajunge la varianta cea mai potrivită de resurse. Ceea ce am creat în toți acești ani, culminând cu accesul la decontare, a fost o întreagă comunitate, o comunitate de părinți și o comunitate de specialiști,  care să poată lucra împreună în binele copiilor, tinerilor și adulților cu tulburări de spectru autism”.

Iar eforturile sale nu au rămas fără efect. În momentul în care membrii comunității și-au unit forțele și au mers împreună la discuții, în anul 2018, au reușit să obțină promisiunea a guvernanților că serviciile se vor deconta. În acel an au fost obținută decontarea unei ședințe pe zi / per pacient, iar în urma negocierilor și a multiplelor discuții, întâlniri și grupuri de lucru, s-a ajuns la două ședințe.

Daniela Bololoi a explicat că procedurile pentru a deconta serviciile de terapie sunt diferite în funcție de forma de organizare, dacă ești ONG, cabinet individual de psihologie sau societate civilă profesională. Specialiștii care realizează ședințele propriu-zise de terapie trebuie să parcurgă și ei diferite etape pentru autorizare, cursuri de specializare și trebuie să se înscrie în registrul TSA de la Colegiul Psihologilor din România.

Raportarea ședințelor de terapie către CNAS va fi extrem de rapidă, în maxim 3 zile de la prestarea serviciilor, pentru a preveni depășirea numărului maxim de ore care poate fi decontat pentru fiecare pacient.”Deadline-ul  nu poate să fie foarte mare pentru a putea fi atenționați când s-a ajuns la numărul maxim de ore. În momentul în care nu mai puteți raporta, asta înseamnă că părintele a fost și în altă parte și atunci e atenționat și celălalt prestator. Următoarele ședințe, dacă le prestați în continuare, va trebui să le plătească. Pentru serviciile care sunt raportate prin casă nu este voie să luăm coplată” a completat Daniela Bololoi.

Mesajul său de final a fost unul de încurajare și susținere pentru întreaga comunitate: ”Obiectivul este același și este comun: să ajutăm un număr cât mai mare de copii și de familii și să devenim un număr cât mai mare de prestatori de servicii, să accesăm real aceste fonduri pentru că le-am obținut cu greu. Este al 3-lea an în care bugetul a fost alocat și al 3-lea an, în care încă nu s-a cheltuit niciun leu din acest buget. Nu am vrea să ne trezim cu afirmația că se taie bugetul pentru că nu este interes. E important să ne așezăm într-un număr cât mai mare, să intrăm pe program iar bugetul alocat este extrem de mare, de 146 de milioane de euro/an.”.

Dezbaterea Caspa.ro: Decontarea ședințelor de terapie pentru persoanele cu autism, a avut loc în 13 noiembrie și a fost organizată cu susținerea Partenerului special – Asociația Help Autism. 

Înregistrarea dezbaterii este disponibilă AICI. 

Despre Caspa – Comunitatea Asociațiilor de Pacienți 

Comunitatea Asociațiilor de Pacienți Caspa.ro include asociațiile de pacienți din întreaga țară, indiferent de patologia căreia i se adresează. Dezvoltată de Oameni și Companii din anul 2015, cu scopul de a sprijini și de a crește vizibilitatea comunității de pacienți din România, comunitatea CASPA a reușit reunirea membrilor săi în 9 ediții ale conferințelor naționale și mai bine de 40 dezbateri profesionale, online sau offline. Din anul 2017 comunitatea beneficiază de propria platformă digitală, www.caspa.ro. 

Rămâneți conectați la activitățile comunității abonându-vă la newsletterul săptămânal Caspa.ro. aici: https://www.caspa.ro/newsletter/ sau urmărindu-ne pagina de Facebook sau Linkedin.