Asigurările complementare de sănătate reprezintă o perspectivă importantă pentru că oferă pacienţilor şansa nu numai de a beneficia de servicii medicale de care au nevoie, dar şi de posibilitatea de a accesa terapii noi, inovative, a declarat consilierul prezidenţial Diana Păun.

„Asigurările complementare de sănătate reprezintă o perspectivă importantă, pentru că oferă pacienţilor şansa nu numai de a beneficia de servicii medicale de care au nevoie, atunci când au nevoie, dar şi de posibilitatea de a accesa terapii noi, inovative, scumpe, dar care câteodată devin salvatoare de viaţă. Cred că această abordare poate să schimbe semnificativ paradigma în sistemul sanitar şi poate să îmbunătăţească accesul la îngrijiri medicale şi mai ales la creşterea calităţii îngrijirilor medicale. Nu putem ignora nici valoarea adăugată pe care asigurările complementare ar putea aduce-o în primul rând infrastructurii medicale din România. Pentru că orice investiţie suplimentară contribuie la creşterea calităţii şi siguranţei îngrijirilor şi a nivelului tehnic pe care noi putem să îl oferim pacienţilor”, a susţinut Diana Păun la dezbaterea „Asigurările complementare, soluţia ca pacientul român să fie pacient european în România”, organizată de DC News Media Group.

Diana Păun a spus că medicina actuală este preponderent tehnică, de înaltă performanţă.

„Medicina prezentului este o medicină preponderent tehnică, de înaltă performanţă, este o medicină a digitalizării, a inteligenţei artificiale şi lucru acesta trebuie să se întâmple şi în România”, a spus Păun.

Potrivit consilierului, prevenţia rămâne tema prioritară a Administraţiei Prezidenţiale.

În opinia sa, România ar putea să împrumute bunele practici în domeniul prevenţiei de la ţările care au reuşit să stăpânească lupta împotriva cancerului.

„Cred că am putea urma împrumuta aceste bune practici de la ţările care au reuşit deja să stăpânească lupta împotriva cancerului, cel puţin în domeniul prevenţiei. (…) Pot să spun că am avut deja discuţii cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, şi ne-am gândit la soluţii pentru implementarea mai facilă a programelor de prevenţie. Prevenţia poate fi decontată pe parte de servicii şi de către CNAS şi putem imagina un model care să cuprindă grupele de risc pentru principalele tipuri de cancere mai ales că avem ceva experienţă la nivelul sistemului de sănătate prin proiecte pe fonduri europene care s-au derulat deja. De exemplu, pe cancerul de colon la nivelul unor unităţi publice din România”, a explicat Diana Păun. AGERPRES