”Obișnuiesc să vorbesc cu pacienții mei care îmi explică că au glicemia bună și sunt nedumeriți: de ce mă trimiteți și la alți medici, doamna doctor? Iar explicația este una foarte simplă: Inima și rinichii  funcționează în strânsă legătură, o tulburare cronică a uneia poate avea impact direct asupra bunei funcționări a celeilalte, iar faptul că ai diabet de tip 2 te expune major la apariția unor boli de inimă, precum insuficiența cardiacă, sau de rinichi, cum este nefropatia diabetică sau boala cronică de rinichi. Iată motivul pentru care în cazul diabetului de tip 2  pacienții au un  risc major  de apariție a bolii renale și bolii cardiovasculare” susține dr. Daciana Tomamedic de familie și coordonatoarea grupului de lucru dedicat diabetului din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei în cadrul Orei Pacientului RoDiabet.

1 din 2 persoane cu diabet zaharat tip 2 poate dezvolta insuficiență cardiacă, în timp ce 40% dintre ei pot dezvolta boală cronică de rinichi. Prevenția acestor boli este însă posibilă printr-un stil de viață sănătos, evaluări periodice ale rinichiilor și inimii, dar și o schemă de tratament care să  îi ofere pacientului protecție renală și cardiacă.

Primul pas ca să previn complicațiile este să depistez boala de bază la timp. Iar pentru a depista la timp boala trebuie să facem acele examene periodice atunci când suntem sănătoși, când nu ne știm cu nicio afecțiune. Trebuie să facem anumite investigații de laborator și anumite evaluări de când ne naștem, ritmul în care le facem diferă în funcție de vârstă și alți factori de risc pe care îi avem. Modul în care mâncăm, fumatul, mișcarea pe care o facem, cantitatea de alcool sau cât de bine dormim, aceștia sunt factorii de început care pot amprenta întreaga viață și care pot aduce modificări pe care trebuie să le depistăm din timp” susține dr. Daciana Toma în continuarea intervenției sale.

Insuficiența cardiacă și boala cronică de rinichi sunt printre cele mai des întâlnite complicații ale diabetului zaharat și apar devreme în evoluția bolii. Cu toate acestea, complicațiile cardiovasculare și cele renale sunt cele mai puține cunoscute de către pacienții din România, doar 31% dintre români știu că rinichii sunt afectați de diagnosticul de diabet zaharat, conform datelor colectate în studiul Forumului Român de Diabet din 2020.

De foarte multe ori în România diabetul este depistat în cazul unui accident vascular cerebral sau a cancerului. Un pacient care nu are factori de risc, un adult cu vârsta între 18 și 39 de ani, care nu are niciun factor de risc, face sport, nu fumează, mănâncă sănătos trebuie ca măcar la 3 ani să facă o evaluare generală, care să includă măsurarea tensiunii, a greutății, a înălțimii, cu o baterie de analize elementare precum: raportul de albumină și creatinină, verificarea tensiunii arteriale, rezistența la efort și profilul lipidic. Dacă persoana are anumiți factori de risc analizele trebuie făcute mai des.

Dr. Daciana Toma recomandă ”să luăm exemplu din viața de zi cu zi și așa cum facem revizia la mașină sau la centrala termică, trebuie să facem și evaluarea noastră pentru că sănătatea este mai presus de toate.”

”Atunci când vorbim de prediabet sau diabet, de obicei niciunul dintre factorii de risc nu este singur. De foarte multe ori cunoaștem foarte bine toți acești factori de risc ai diabetului dar nu îi mai luăm în seamă. De exemplu știm foarte bine că marea majoritate a pacienților cu diabet și prediabet au obezitate și că  sedentarismul este un factor foarte important de risc. Eu am obligația ca medic de familie să trag un semnal de alarmă atunci când în fața mea se află un pacient care prezintă acești factori de risc și trebuie să caut soluții astfel încât diabetul său să fie sub control. Însă pentru asta trebuie să am în vedere că diabetul zaharat tip 2 vine la pachet cu multipli factori de risc dar și afectarea unor organe vitale cum sunt inima și rinichii. O particularitate în România este faptul că din păcate noi depistăm mult prea târziu și diabetul și prediabetul , iar asta înseamnă că o parte dintre complicații sunt deja prezente.

Atunci când ai diabet ai deja obligația să faci screening pentru complicații, știind că boli precum insuficiența cardiacă și boala cronică de rinichi apar în cazul unui diabet necontrolat. Iar acum, aceste boli pot fi tratate și chiar prevenite!  Este obligatoriu ca un pacient cu diabet și prediabet să facă cel puțin o dată pe an evaluare, analize de laborator, examen cardiologic și examen oftalmologic și nefrologic” susține Dr. Daciana Toma, medic de familie și secretar al Societății Naționale de Medicina Familiei.

Despre Ora Pacientului RoDiabet

Este o inițiativă a Platformei RoDiabet dezvoltată din mai 2020 cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare RomâniaAlphega FarmacieAstra ZenecaBoehringer IngelheimDahnaLiamedNovo Nordisk și Regina Maria.

Întâlnirile lunare RoDiabet Ora Pacientului sunt dedicate tuturor persoanelor care trăiesc cu diabet și familiilor acestora, abordând teme care să ușureze gestionarea acestei maladii și care să răspundă întrebărilor persoanelor cu diabet, precum: cum gestionăm corect diabetul în timpul pandemiei și cum ne pregătim de ieșirea din izolare, ce este și cum controlăm hipogliemia, obezitatea și diabetul, piciorul diabetic sau tehnologii și aplicații în sprijinul persoanelor cu diabet.

RoDiabet este o comunitate dezvoltată de Oameni și Companii. Oameni și Companii-OSC oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +100 comunități business sau profesionale și platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici