România este pe primul loc în ceea ce privește incidența tuberculozei în Uniunea Europeană, însă face progrese în controlul bolii, a declarat președintele Societății Române de Pneumologie, Florin Mihălțan, într-o conferință dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei.
‘Când vorbim despre situația în privința tuberculozei, suntem citați ca fiind prima țară din Uniunea Europeană care are epidemie de tuberculoză (…), dar se uită că în ultimii ani progresele au fost extrem de vizibile, că s-a plecat de la o moștenire din ’89 care a fost extrem de dureroasă, unde din nou eram nominalizați cu foarte multe tuberculoze, și în momentul de față este o scădere vizibilă (…) la incidența cazurilor noi, la incidența la copii, la rata deceselor, progresele sunt extrem, extrem de vizibile’, a spus Florin Mihălțan
El a atras atenția asupra diferențelor între județe în ceea ce privește prevalența tuberculozei. ‘Sunt județe care au stat bine și înainte de 1989 și care au avut o prevalență a tuberculozei foarte joasă, sunt județe și în momentul de față care stau prost, pentru că, dacă luați o hartă a distribuției din punct de vedere al nivelului de dezvoltare al județului, veți găsi că ea se suprapune perfect cu partea de prevalență a tuberculozei din județul respectiv’, a explicat Florin Mihălțan.
Potrivit unui comunicat al Societății Române de Pneumologie și Institutului de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’, în 2024, incidența tuberculozei în România a fost de 44,3 la 100.000 de locuitori, iar la copii de 10,8 la 100.000 de persoane, dar cu toate acestea, în ultimii ani s-au înregistrat progrese în asigurarea controlului bolii.
Numărul cazurilor de tuberculoză a scăzut cu 69% în ultimele două decenii. În 2002 erau înregistrate peste 30.000 de cazuri noi și recidive la fiecare 100.000 de persoane, iar în 2024 acest număr a ajuns la aproximativ 8.400 la 100.000 de locuitori. Scăderea nu este uniformă în toate regiunile, fiind influențată de accesul la servicii medicale, condițiile sociale și măsurile luate pentru controlul bolii.
La copiii de până la 14 ani, numărul cazurilor de tuberculoză a scăzut cu 77,5% în ultimele două decenii. În 2002 erau înregistrate peste 1.800 de cazuri la 100.000 de copii, iar în 2024, acest număr a ajuns la aproximativ 330 la 100.000 de minori. Scăderea cazurilor nu este uniformă la nivelul județelor.
În ultimii 20 de ani, rata deceselor cauzate de tuberculoză din România a scăzut cu aproximativ 69,5%. Dacă în 2001 erau raportate 10,5 decese la 100.000 de persoane, în 2024, această cifră a ajuns la 3,2 la 100.000 de oameni. AGERPRES