A 6-a Ediţie a Zilelor Cardiologice „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” se va desfăşura ȋn perioada 27 – 30 Octombrie 2021 în format hibrid: parțial online, parțial la fața locului, combinând sesiuni de discuții la locul manifestării, cu sesiuni de prelegeri transmise online.

Totodată propune şi un format 100% virtual pentru cazul ȋn care toamna acestui an nu va aduce un context pandemic mai favorabil celui actual. Termenul limită pentru înregistrarea la accesul virtual 100% este 1 septembrie. Organizatorii își doresc ca această ȋntâlnire, ce va reuni medici din specialităţile cardiologie, chirurgie cardiovasculară, medicină internă, nefrologie, diabet, gastroenterologie, endocrinologie, neurologie şi medicină de familie, să reprezinte premisele normalităţii ȋn cardiologie.

Manifestarea va fi organizată sub egida Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, sub prestigiosul patronaj ştiinţific al Societăţii Române de Cardiologie.

Președinții conferinței de anul acesta vor fi:

  • Univ. Dr. Radu A. SASCĂU – Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi
  • Univ. Dr. Cristian STĂTESCU – Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi

Sesiunea de transmitere online a rezumatelor se deschide astăzi, 15 iunie 2021 și se va închide pe data de 15 septembrie 2021, participanții urmând a primi o notificare de acceptare/respingere în primele zile ale lunii octombrie. Mai multe date cu privire la instrucțiunile de transmitere a rezumatelor, cei interesați pot găsi la secțiunea Rezumate de pe site.

Ȋnregistrarea se realizează online pe site-ul evenimentului la secțiunea Descoperă, iar plata taxelor de participare se face online prin card bancar.

Zilele Cardiologice ”Prof. Dr. George I. M. Georgescu” este un eveniment creditat EMC de către Colegiul Medicilor din România.