Pe 15 martie s-a încheiat cel de-al nouălea Congres European al Farmaciilor Alphega în cadrul Forumului Grimaldi din Monaco, la care au participat mai bine de 1500 de delegați, printre care 1.200 de farmaciști din nouă țări.
Tema evenimentului, „Îmbrățișăm inovația, Susținem Farmacia”, a inspirat seminarii și ateliere care au prezentat modul în care cele mai recente inovații, fie în tehnologie fie în modalități de lucru, pot să susțină munca farmaciștilor independenți cu scopul de a consolida încrederea și loialitatea clienților și a genera dezvoltarea farmaciilor.
Farmaciile Alphega se remarcă drept o comunitate europeană de farmaciști independenți, a căror scop este să îmbunătățească starea de sănătate a comunităților din care fac parte, oferind în același timp și o viziune de viitor pentru farmacia independentă.
Ornella Barra, Co-Chief Operating Officer pentru Walgreens Boots Alliance, care li s-a adresat delegaților în cele două zile ale evenimentului, a afirmat: „Domeniul sănătății este în constantă schimbare; pe lângă descoperiri din domeniul tehnologic și digitalizarea în continuă expansiune, pacienți și clienți sunt mult mai bine informați decât au fost vreodată. Astfel, au așteptări mari cu privire la accesul, confortul și flexibilitatea de a administra nevoile lor de sănătate, iar noi trebuie să le răspundem cererilor și să le îmbunătățim experiența de sănătate. Farmaciile Alphega reprezintă o comunitate de inovatori, iar noi trebuie să fim capabili să îmbrățișăm schimbarea, în toate formele sale, pentru a crea un impact pozitiv în cadrul sănătății și bunăstării comunităților pe care le servim.”
În cadrul celor două zile ale evenimentului, diverși interlocutori și-au expus prezentările centrate pe subiecte precum inovațiile din sectorul farmaceutic, impactul și evoluția tehnologiei și Platforma digitală Alphega Farmacie. Stefano Pessina, Executive Vice Chairman și Chief Executive Officer, în cadrul Walgreens Boots Alliance, a vorbit în încheierea evenimentului, susținând un discurs despre transformarea farmaciei la nivel global. Albert Bourla, Chief Executive Officer, Pfizer, a vorbit despre colaborarea dintre farmacie și industria farmaceutică, în timp ce Jim Weinstein, Head of Innovation and Health Equity, Microsoft Healthcare, și Andy Conrad, Chief Executive Officer of Verily, a ajutat la punerea în perspectivă a valorii tehnologiei pentru viitorul domeniului sănătății.
Congresul din acest an a avut în centrul său prezentarea de realizări în cadrul Farmaciilor Alphega, printre care enumerăm 35.000 de clienți care s-au înscris pentru noul card de fidelitate Alphega în Franța, a cărui lansare a avut loc acum 8 luni; introducerea serviciilor de verificare a stării sănătății, a depistării astmului și bolii pulmonare obstructive cronice în Olanda și lansarea Comunității One Alphega în Marea Britanie, cu +50% număr de membri aduși în 6 luni.
Farmacia Alphega este o comunitate importantă de farmaciști independenți din întreaga Europă, iar scopul acestei comunități este de a îmbunătăți sănătatea și starea de bine a comunităților, având o viziune pe termen lung pentru un viitor durabil pentru comunitatea de farmacii independente. Încă de la lansarea din 2001, comunitatea de farmacii Alphega a crescut la peste 6600 de membri în 9 țări – Olanda, Franța, Italia, Germania, Spania, Cehia, UK, Turcia și România.