Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (FRDNBM) le recomandă persoanelor cu diabet zaharat să adopte o serie de măsuri suplimentare faţă de restul persoanelor, în timpul pandemiei cu coronavirus.
“Persoanele cu DZ pot avea un risc crescut pentru infecţii, deci şi pentru cele cu Covid 19. Tabloul clinic şi evoluţia la persoanele cu DZ infectate cu Coronavirus pot fi mai severe, mai ales la vârstnici [ > 65 ani] sau în prezenţa complicaţiilor cunoscute anterior, în special cardiovasculare şi afecţiuni pulmonare. Controlul glicemic ar putea fi mai dificil în situaţiile menţionate. Ce pot face persoanele cu DZ şi familiile lor pentru prevenţie şi protecţie: recomandările generale de prevenţie şi protecţie trebuie RESPECTATE. La acestea se adaugă şi alte recomandări specifice pentru persoanele cu diabet zaharat”, se arată într-un comunicat semnat de către preşedintele FRDNBM, dr. Gabriela Roman. Recomandările vizează şi spălatul mâinilor, cu apă şi săpun, minim 20 secunde, şi “neapărat înaintea utilizării glucometrului şi a injectării de insulină sau a altei medicaţii injectabile”.
“Menţineţi legătura cu specialistul diabetolog şi medicul de familie pentru planificarea vizitei / prescrierii reţetei şi stabilirea metodei prin care ajungeţi în posesia reţetei / medicaţiei; asiguraţi-vă că aveţi suficientă medicaţie (3 luni) şi teste de monitorizare a glicemiei, pentru a nu exista întreruperi în administrare; nu doar medicaţia pentru diabet trebuie asigurată, ci şi cea adresată altor boli, cum ar fi hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, hiper/hipotiroidismul etc; dacă în această perioadă există probleme în aprovizionarea farmaciilor cu medicaţia antidiabetică, rugaţi medicul diabetolog să recomande o medicaţie de înlocuire, care vi se potriveşte; controlul glicemic este foarte important, deci încercaţi să respectaţi recomandările de stil de viaţă şi medicaţie; respectaţi recomandările de dietă, asiguraţi-vă că aveţi provizii rezonabile de fructe, legume congelate (în lipsa celor proaspete), nuci, iaurt etc; asiguraţi odihna corespunzătoare-somn de 7-8 ore; faceţi activitate fizică ÎN CASĂ (gimnastică, dans, plimbare în curtea proprie, NU SALĂ!!!); asiguraţi-vă că puteţi controla şi trata hipoglicemia (zahăr la îndemână); fiţi pregătiţi pentru posibilitatea autoizolării / carantinei / îmbolnăvirii: asiguraţi-vă necesarul pentru câteva săptămâni, gândiţi-vă şi pregătiţi necesarul de lucruri personale; faceţi o listă cu persoanele de contact din familie, medic de familie, medic diabetolog, tratamentul urmat, medicaţia, pentru a fi disponibilă în caz de urgenţă; faceţi o listă cu paşii de urmat şi numerele de telefon la care trebuie sunat în caz de îmbolnăvire: medic de familie, medic diabetolog; dacă locuiţi singur, asiguraţi-vă că la nevoie aveţi o persoană de încredere care să vă ajute, inclusiv apelaţi la organizaţii de voluntari (informaţii la medicul de familie, Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică, primărie); în afară de infecţia cu COVID-19, pot să apară şi alte boli acute sau infecţii respiratorii, în acest caz LUAŢI LEGĂTURA TELEFONIC CU MEDICUL DE FAMILIE sau sunaţi la 112 dacă situaţia se înrăutăţeşte. NU ÎNTRERUPEŢI TRATAMENTUL CU INSULINĂ!!! MĂSURAŢI GLICEMIA MAI DES!!! BEŢI LICHIDE (APĂ), PÂNĂ LA CONSULTUL CU MEDICUL!!!”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, Federaţia le mai cere persoanelor cu diabet să se informeze zilnic despre evoluţia pandemiei, din surse sigure. “Fiecare persoană cu diabet zaharat să se pregătească pentru eventualitatea infecţiei cu COVID”, mai recomandă Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice. AGERPRES