Cancerul de rinichi, parenchim renal şi cancerul de căi urinare reprezintă aproximativ 9% din totalitatea cazurilor de cancere, a declarat preşedintele Asociaţiei Române de Urologie, Ioanel Sinescu, miercuri, în cadrul dezbaterii “Diagnostic precoce şi terapii inovatoare pentru pacienţii cu cancer renal şi urotelial”, organizată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Cancerul de rinichi, parenchim renal şi cancerul de căi urinare înseamnă cam 9% din totalitatea cancerelor. Aproape fiecare al zecelea bolnav de cancer. Ceea ce este mai important decât atât este că acest cancer, dacă nu este surprins într-un stadiu în care actul chirurgical să poată fi oncologic radical, este un cancer despre care colegii mei de la oncologii medicale şi radioterapeuţii vor spune că este foarte greu de tratat. Ori de câte ori nu reuşim să extirpăm totul şi avem nevoie de tratamente adjuvante, indiferent care vor fi ele şi în orice fel de combinaţii, foarte adesea eşuăm în recuperarea acestor pacienţi. (…) În aceste cancere este esenţial, pentru că nu avem efectiv cum avem pentru cancerul de prostată, de exemplu, mai multe linii de tratament şi putem să ne întindem cu tratamentul şi cu supravieţuirea pe ani şi zeci de ani, în aşa fel încât pacienţii acum să se prăpădească de alte afecţiuni, nu de afecţiunea de bază, care a fost cancerul de prostată“, a explicat medicul.

El a afirmat că în cazurile în care s-a pierdut momentul chirurgical, pacienţii ajung în “sfera oncologică”, unde tratamentele sunt eficace “până la un punct”.

Dacă am pierdut momentul unui tratament chirurgical radical, aceşti bolnavi ajung în sferă oncologică, unde tratamentele sunt eficace până la un punct, dar până la urmă, aşa cum se întâmplă foarte adesea, cancerul învinge orice formă de tratament şi iese câştigător, ceea ce noi nu vrem să se întâmple“, a susţinut profesorul Ioanel Sinescu.

Rectorul UMF “Carol Davila”, Viorel Jinga, şi-a manifestat speranţa ca diagnosticarea şi tratamentul pentru pacienţii cu cancere renale şi uroteliale să fie mult mai bune în perioada următoare, beneficiind şi de fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Sigur, calitatea pregătirii şi calitatea diagnosticării şi a tratamentului pentru pacienţii cu cancer va fi mult mai bună în perioada următoare, beneficiind şi de banii de la PNRR. Din câte am văzut, sunt foarte multe proiecte“, a mai declarat medicul. AGERPRES