Luni, 28 octombrie, a fost lansat la Palatul Parlamentului Pactul pentru Sănătatea Femeii, un document programatic care cuprinde 10 direcții de acțiune în domeniul sănătății femeii, rezultate în cadrul unui proces continuu de consultare și co-generare de idei în cadrul proiectului Inițiativa pentru Sănătatea Femeii. Inițiativa a fost lansată acum un an, în noiembrie 2023 și a fost concepută ca un proiect menit să îmbunătățească sănătatea și bunăstarea femeilor din România prin coalizarea tuturor factorilor interesați din domeniu.

De-a lungul acestui an, proiectul a reunit 6 ambasadori politici, 10 experți independenți și peste 400 de reprezentanți din diverse domenii reprezentative. De asemenea, au fost organizate 6 dezbateri regionale axate în jurul tematicii sănătății femeii, la București, Buzău, Giurgiu, Deva, Sibiu și Oradea, care au adus la aceeași masă reprezentanți din Guvernul României, Parlamentul României, din administrația publică centrală și locală, din mediul politic și de business, din societatea civilă și mass-media, precum și experți independenți.

Dezbaterile regionale și toate discuțiile purtate în comunitățile locale au conturat numeroase idei valoroase și propuneri pentru elaborarea politicilor publice și a măsurilor în domeniul sănătății femeii, care au fost sintetizate într-un set de 10 direcții de acțiune în domeniul sănătății femeii. Acest set de propuneri și recomandări de politici publice, lansat astăzi, reprezintă un pachet comprehensiv de măsuri, incluzând prevenirea și tratamentul bolilor cronice, accesul la tratamente și servicii medicale adecvate și educație în domeniul sănătății. Propunerile de politici publice din Pactul pentru Sănătatea Femeii se concentrează pe trei domenii-cheie de intervenție: prevenție, comunicare, informare și conștientizare; infrastructură și acces la tratamente și la servicii medicale adecvate; sistemul de sănătate în ansamblu și politici publice dedicate sănătății femeii

Pactul pentru Sănătatea Femeii se adresează, în egală măsură, partidelor politice și decidenților, dar și tuturor susținătorilor inițiativei din mediul de afaceri, academic și societatea civilă, obiectivul principal fiind acela de a crește nivelul de conștientizare în jurul măsurilor propuse și de a genera adoptarea unor măsuri pe zona de sănătate a femeii. Pentru a îmbunătăți sănătatea femeilor din România, este esențial să fie adoptate politici publice care să acopere aspecte medicale, economice, de pe piața muncii, servicii sociale și educație. Printre propunerile de politici publice care sunt cuprinse în Pact se numără:

Diagnosticarea timpurie a bolilor în rândul femeilor prin programe de screening segmentate

Screening-ul este o metodă de prevenție esențială deoarece permite diagnosticarea timpurie a bolilor înainte ca acestea să devină simptomatice sau să progreseze la stadii avansate. Astfel, printre soluțiile identificate prin intermediul proiectului se numără și implementarea unor programe de screening care să țină cont de factorii de risc individuali pentru fiecare femeie, inclusiv istoricul familial, stilul de viață și alți factori de mediu care pot influența riscul de a dezvolta afecțiuni precum cancerul de col uterin, cancerul mamar și alte tipuri de boli care afectează preponderent femeile.

Implicarea medicilor de familie pentru o mai bună prevenție

Aproximativ 40% din cancere pot fi prevenite, iar implicarea medicilor de familie poate contribui la diagnosticarea rapidă și reducerea riscului de complicații. Astfel, dezvoltarea unor programe de formare și instruire pentru medicii de familie în ceea ce privește metodele de screening, interpretarea rezultatelor și managementul pacientelor aflate la risc poate fi o soluție viabilă pentru reducerea numărului de cazuri diagnosticate tardiv.

Promovarea beneficiilor vaccinării anti-HPV

Măsurile de prevenție prin vaccinare în domeniul oncologic sunt adesea subapreciate sau prea puțin cunoscute de către publicul larg. Vaccinarea împotriva virusului papiloma uman (HPV) joacă un rol crucial în prevenirea cancerului de col uterin, precum și a altor afecțiuni asociate cu această infecție. Desfășurarea de campanii de educare și informarea corectă a populației cu privire la accesul la vaccinare și eficacitatea vaccinării anti-HPV pot contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a femeilor. În mod regretabil, România are cea mai importantă contribuție la incidența și la mortalitatea prin cancer de col uterin din UE. Astfel, circa 12% din femeile nou diagnosticate cu cancer de col uterin  (circa 1 din 8 cazuri) și 13% din decesele survenite (circa 1 din 8 cazuri) în toate cele 27 de state membre UE provin din România. Cu 3,368 de cazuri noi înregistrate la nivelul anului 2022 și 1793 de decese,  România înregistrează cele mai ridicate rate de incidenţă și mortalitate prin cancerul de col uterin din Uniunea Europeană, ce sunt de 2,7, respectiv, 3,2 ori mai mari decât media europeană.  În acest moment, în România, vaccinarea împotriva infecțiilor cu HPV este compensată în proporție de 100% pentru fete şi băieţi cu vârsta între 11 și 18 ani (19 ani neîmpliniți), pe baza unei reţete compensate eliberate de medicul de familie sau de medici de orice altă specialitate aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate și 50% pentru femei, până la vârsta de 46 de ani.

Pactul pentru Sănătatea Femeii cuprinde și recomandări privind: programe de educare și de informare, dezvoltarea rețelei de medicină de familie și implicarea crescută a asistenței medicale comunitare și a mediatorilor sanitari, revizuirea periodică a politicilor referitoare la pachetele de investigații medicale compensate, finanțarea adecvată pentru a oferi acces rapid și echitabil la tratamente inovative, acordarea unor tichete sau vouchere pentru un pachet de investigații de prevenție pentru femei acordate pe niveluri de risc aferente categoriilor de vârstă  și sprijin pentru reinserția femeilor în viața socio-profesională.

“Inițiativele care aduc schimbări pozitive în accesul la îngrijiri medicale și prevenție pentru femei trebuie susținute cu prioritate, astfel încât fiecare femeie să aibă acces la tratamente adecvate și la resursele necesare. Un astfel de exemplu este Inițiativa pentru Sănătatea Femeii, un proiect care nu doar că a evidențiat nevoile reale ale populației, dar a și facilitat o bună colaborare între autorități, colaborare care trebuie să continue. Prin Pactul prezentat astăzi, care propune un set cuprinzător și bine documentat de recomandări de politici publice, suntem mai aproape de soluțiile la problemele oncologice ale femeilor, care reprezintă o mare provocare de ordin medical, dar și de ordin economic și social”, a declarat Nicoleta PAULIUC, Președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României.

Inițiativa pentru Sănătatea Femeii este un demers foarte important, cu atât mai necesar cu cât România ocupă primul loc din Europa la incidenţa cancerului de col uterin, 9 femei fiind diagnosticate zilnic, iar majoritatea cancerelor la nivelul sistemului reproducător feminin sunt diagnosticate în stadii avansate. Pierdem prea multe vieți din cauza unor afecțiuni care, în mare parte, pot fi prevenite sau tratate dacă sunt descoperite la timp. Privesc cu optimism către schimbarea acestor statistici și pentru că începând cu finalului anului trecut, vaccinul anti-HPV, care și-a dovedit eficiența în atâtea țări, este compensat și în România, inclusiv pentru femeile de până la 45 de ani. Și pot să spun cu mândrie că am fost și eu parte a acestui succes. Îmi doresc ca româncele să ajungă să își pună sănătatea pe primul loc și să înceapă cu un gest simplu: să se vaccineze. Să nu uităm, sănătatea femeilor nu este doar o chestiune individuală, ci o problemă de interes național. Fiecare viață pe care o salvăm prin prevenție, prin educație și prin accesul la resurse reprezintă un pas înainte pentru o Românie mai sănătoasă și mai puternică. Îmi doresc ca peste câțiva ani, să ne reunim și să putem spune: Am schimbat statistica!”, a punctat Cristina-Elena DINU, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Pentru a asigura un viitor mai sănătos pentru femeile din România, implementarea acestor soluții și recomandări este vitală. Aplicate eficient, aceste măsuri pot crea un impact pozitiv pe termen lung, pot proteja sănătatea femeilor și pot contribui la consolidarea unui sistem de sănătate capabil să răspundă provocărilor actuale.

Până acum, prin Inițiativa pentru Sănătatea Femeii am reușit să aflăm nevoile și soluțiile specialiștilor de la nivel local, să ascultăm vocea celor care lucrează direct în comunitate. Implicarea specialiștilor de la nivel local este esențială: mediatoarele sanitare, asistentele medicale comunitare și moașele sunt resurse-cheie în informare și prevenție. Campanii de informare la nivel local, formarea continuă a acestor specialiști și asigurarea tuturor resurselor de care aceștia au nevoie sunt extrem de importante dacă ne dorim ca toate femeile din România să aibă acces la servicii adecvate de screening, oferite cu demnitate și în siguranță. Cred că această inițiativă va consolida colaborarea dintre societatea civilă și autoritățile locale și centrale cu scopul de a preveni, trata și a veni în sprijinul femeilor, mai ai ales în cazul celor mai vulnerabile dintre noi”, a precizat Andrada CILIBIU, expertă în drepturi sexuale și reproductive, Centrul FILIA.

Astăzi ne aflăm la lansarea celei de-a doua faze a <<Inițiativei pentru Sănătatea Femeilor>>, iar angajamentul nostru devine și mai puternic – de a construi un viitor mai sănătos și mai bun pentru femeile din această țară. Atunci când femeile prosperă, societatea prosperă. România rămâne în urma multor țări europene când vine vorba de sănătatea femeilor. Sunt câteva aspecte ce pot aduce măsurile propuse de această inițiativă mai aproape de realitate. În primul rând prevenția, mai ales când vorbim de vaccinarea HPV. România are cel mai larg cadru de accesibilitate pentru vaccinarea HPV din UE. Cu toate acestea, există diferențe notabile între regiuni. Vaccinarea în farmacii, extinderea centrelor de vaccinare și vaccinarea în unități mobile sunt măsuri care pot reduce aceste inegalități. De asemenea, programele de screening pentru cancerul de sân sau de col uterin sunt esențiale pentru detectarea timpurie, ceea ce îmbunătățește ratele de supraviețuire. În zonele rurale, unitățile mobile și-au dovedit eficiența. În al treilea rând, accesul la tratamente în stadiu incipient trebuie să fie o prioritate. Au existat progrese incredibile în terapii care au transformat cancerul dintr-o condamnare la moarte într-o afecțiune tratabilă. Avem nevoie de finanțare adecvată, iar femeile merită acces la aceste tratamente aici, în România – nu ani mai târziu, nu după ce s-au luptat în instanță sau au căutat îngrijire în străinătate, ci aici, acum, când au cea mai mare nevoie”, a susținut Marcelo PASCUAL-MORALES, General Manager MSD România și Republica Moldova.