Exercițiile cât mai funcționale reprezintă cheia pentru slăbit și pentru obținerea unui corp frumos, în opinia antrenorului Marvin Belecciu, multiplu campion mondial, european, național la kempo, kinetoterapeut și Maestru Emerit al Sportului.

Diferența între acest tip de exerciții și cele de bodybuilding constă în faptul că acestea din urmă sunt focusate doar pe o grupă musculară, pentru a o izola și a crește în mărime, pe când cele funcționale implică mai multe grupe musculare și articulare, iar, astfel, efortul depus de corp este mai mare și va arde mai multe calorii. Exercițiile din bodybuilding pot fi efectuate și pentru dezvoltarea unei forțe maximale, după cum a explicat antrenorul pentru platforma Despreobezitate.ro.

Importanța orelor de masă

Este foarte important să avem mese regulate, pentru a crea o disciplină alimentară. Dar mai importante sunt cantitatea și calitatea alimentelor: ”O persoană care dorește să slăbească ar fi bine să evite anumite combinații de mâncare, cum ar fi carbohidrați+zahăr sau grăsimi saturate (ulei de floarea soarelui prăjit, ulei de palmier etc.).”

De ce este important să ai un antrenor personal

”În primă fază, când te apuci să faci mișcare, după o viață în care ai fost sedentar, nu ai încă noțiuni de biomecanică, anatomie și cunoștințe în materie de exerciții fizice, de aceea ar fi bine să apelezi la un om care cunoaște aceste noțiuni, pentru a evita accidentările (rupturi musculare, leziuni articulare, protuzii discale, hernii etc)”, a mai arătat antrenorul.

Nu există antrenament general valabil, ci soluții personalizate

Având în vedere că fiecare om este unic, nu există un antrenament general care se poate aplica la toți, în funcție de câte kilograme sunt în plus, exercițiile diferă: ”Pentru o persoană cu doar câteva kg în plus, aș recomanda un antrenament mixt, de tip circuit, în care să combinăm mișcări plyometrice (sărituri) cu exerciții de izometrie și cardio, iar, ocazional, se pot face și seturi de repetări maximale, în care individul efectuează un anumit exercițiu cu greutatea maximă pe care o poate ridica de 1-3 repetări, de exemplu, îndreptări. În schimb, pentru o persoană cu foarte multe kilograme în plus, recomand exerciții ușoare, în prima fază, cum ar fi mersul sau bicicleta, nu alergat, pentru că se pune o presiune foarte mare pe genunchi, din cauza greutății excesive și se va ajunge, ulterior, la rupturi de menisc sau de ligamente.”