Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat la Iaşi, că în centrele medicale universitare ar trebui dezvoltate servicii integrate, fără a neglija însă oraşele mici şi comunele.
„Cred că parcursul corect pentru România este de a oferi în centrele universitare, în primul rând, servicii medicale integrate şi de a dezvolta şi celelalte zone. Nu trebuie să neglijăm oraşele mai mici şi comunele. Să dezvoltăm spitale acolo unde sunt necesare, sau ambulatorii de specialitate acolo unde poate să fie făcută spitalizarea de zi, sau să se investigheze toată gama pentru un diagnostic şi tratament eficient. Asta e viziunea noastră”, a declarat ministrul Sănătăţii, în timpul unei vizite la locul unde urmează să fie construit Spitalul Regional de Urgenţe Iaşi.
Acesta a menţionat că pe lângă construcţia acestui Spital Regional de Urgenţe, la Iaşi Ministerul Sănătăţii îşi propune construcţia altor două unităţi medicale pe care le-a catalogat ca fiind „două obiective majore”.
„E vorba despre Spitalul de Pneumoftiziologie, care este un spital care are nevoie de o casă nouă, şi de Institutul (Regional -n.r) de Boli Cardiovasculare. Aceste obiective au primit aviz de oportunitate de la Ministerul Sănătăţii pentru proiectele care vor fi finanţate printr-un împrumut făcut de România de la Banca Europeană de Investiţii. Trebuie să închidem cercul în ceea ce priveşte construirea unei citadele a serviciilor de sănătate de excelenţă la Iaşi prin aceste investiţii”, a afirmat ministrul Rafila.
Acesta a reamintit că la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Nicolae Oblu’ din Iaşi, cunoscut şi sub numele de Spitalul de Neurochirurgie, s-au făcut investiţii de 66 de milioane de euro pentru achiziţia de aparatură de ultimă generaţie.
„Spitalul ‘Dr. Nicolae Oblu’ are în momentul de faţă cea mai modernă platformă din ţară în ceea ce priveşte neurochirurgia, mai ales neurochirurgia în domeniul oncologic”, a declarat ministrul Sănătăţii.
În opinia sa, pe lângă construcţia de clădiri pentru spitale şi achiziţia de aparatură, la fel de importantă este resursa umană calificată.
„Ne preocupă însă într-o măsură cel puţin la fel de mare resursa umană. Parteneriatul cu universităţile de medicină şi farmacie oferă perspectiva unei tranziţii, dacă vreţi, de la medicina de asistenţă medicală spitalicească tradiţională către medicina avansată, însă aceşti tineri medici trebuie să poată să facă training, să se pregătească, încât să poată să lucreze în aceste spitale”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Gruia Ivan, Alexandru Rafila s-a aflat la Iaşi pentru a lua parte, în prima parte a zilei de luni, la slujba liturgică oficiată cu ocazia prăznuirii Hramului Sfintei Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei.
De asemenea, în cursul zilei, liderii social democraţi au vizitat campusul studenţesc Tudor Vladimirescu, care aparţine de Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’. AGERPRES