Asociația P.A.V.E.L. a finalizat după o durată de 7 luni, un proiect pentru copii, tineri și părinți, intitulat „Noi mergem mai departe!”, proiect finanțat de Synevo România și susținut de Asociația Medicover. Proiectul s-a derulat în perioada ianuarie- iulie 2023 și s-a realizat în cadrul Ca
mpaniei Soluții pentru Comunitate. Scopul general al acestui proiect a fost prevenirea abandonului școlar și continuarea unei forme de educație în funcție de nivelul abilități și capacități educaționale. Obiectivele proiectului:
- Asigurarea accesului la educație în vederea unui stil de viață sănătos pe perioada spitalizării continue sau de zi pentru 120 de copii și adolescenți în două clinici oncologice din București, pe o durată de 6 luni;
- Asigurarea unui suport emoțional specializat (terapie multi-senzorială) pentru 120 de copii și aparținători);
- Facilitarea reintegrării în sistemul educațional de masă pentru 80 de copii/adolescenți care vor continua/reîncepe procesul de educație în spațiul public;
- Motivarea și implicarea a 80 de părinți/aparținători în procesul continuu de educație al copiilor și al adolescenților cu cerințe educaționale speciale, precum cunoașterea unor tehnici și metode pentru un stil de viață sănătos.
Principalele activități implementate au fost:
- alegerea a 2 specialiști în nutriție/alimentație sănătoasă;
- recrutarea și implicarea a 10 voluntari care au participat în proiect;
- sesiuni educative despre nutriție, igienă, stil de viață sănătos;
- sesiuni/ateliere/laboratoare educative pentru părinți pentru cunoașterea și deprinderea unor conduite de viață sănătoasă;
- sesiuni educative pentru copii și părinți prin intermediul mijloacelor tehnologice moderne;
- consiliere și grupuri de suport pentru părinți/aparținători – Școala Părinților,
- publicarea de materiale pentru o viață independentă, managementul nevoilor/resurselor, viitoare profesii, carieră, voluntariat, testimoniale;
- publicarea și promovarea unor informații în revista Portreteși distribuirea în spitalele oncologice/pediatrice sau de urgență, prin intermediul platformei educaționale și al poștei electronice.
Rezultate obținute:
- 126 de copii și tineri vor duce un stil de viață mai sănătos, vor fi mai atenți la alimentație, se vor îngriji mai bine de igiena personală;
- 126 de părinți vor avea mai multe cunoștințe în privința unui mod de viață sănătos și vor fi mai motivați să se informeze și să se documenteze în această privință;
- 126 de beneficiari direcți din rândurile copiilor și adolescenților incluși în proiect în cadrul celor două spitale au realizat un progres în domeniul educației despre sănătate;
- o creștere a interesului pentru învățarea transdisciplinară în rândurile beneficiarilor din proiect;
- 126 de părinți au mai multe abilități și preocupări în domeniul educației și grijei pentru sănătate;
- 14 voluntari s-au implicat în activități educative, mai ales în plan informal, artistic și vocațional;
- s-a constat o creștere a interesului pentru activități și proiecte educaționale în vederea formării abilitaților și deprinderilor de viață autonomă;
- s-a constat o creștere a șanselor de reintegrare în școlile de masă și în societate după finalizarea tratamentului oncologic.
Proiectul este parte integrantă din Programul Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii, un centru care funcționează în cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alex. Trestioreanu” și deservește pacienții din cadrul Institutului Clinic Fundeni și Institutul Oncologic.
Despre Asociația P.A.V.E.L.:
Asociația P.A.V.E.L. este una dintre cele mai active și vechi asociații de pacienți din România. A fost fondată în mai 1996 și este o organizație nonprofit, apolitică și fără apartenență religioasă. Asociația oferă servicii socio-psiho-educaționale copiilor bolnavi de cancer și familiilor acestora: asistență socială, psihologică, terapii prin arte combinate, terapie multisenzorială, școală de spital, ajutor umanitar pentru situații de urgență, găzduire gratuită, tabere/excursii, evenimente speciale pentru copiii care își petrec zilele aniversare/sărbătorile în spital, campanii de conștientizare, etc.
Informații suplimentare puteți obține la numerele de telefon: 021 311 27 00 sau 0737014698, precum și la adresa de e-mail: mihai.benchea@asociatiapavel.ro sau pe website: www.asociatiapavel.ro.