Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a solicitat joi Guvernului să găsească o soluţie, astfel încât pacienţii să nu rămână fără medicamentele al căror preţ expiră vineri.
COPAC cere politicienilor să ia măsura de prelungire a preţurilor din Catalogul naţional de preţuri pentru medicamentele care riscă să dispară de vineri.
“COPAC atrage atenţia că de mâine, 1 noiembrie, foarte mulţi pacienţi cu afecţiuni grave cronice vor rămâne fără tratament, întrucât un număr de 71 de medicamente vor dispărea din Catalogul naţional de preţuri (CANAMED) şi, implicit, din farmacii. Chiar dacă în prezent suntem între două guverne, le spunem tuturor politicienilor că sănătatea nu are culoare politică şi pacienţii nu au timpul necesar să aştepte investirea unui nou ministru al Sănătăţii. Decizia trebuie luată astăzi înainte de dispariţia efectivă a medicamentelor din farmacii. Facem apel la toţi politicienii de orice culoare, indiferent dacă pleacă sau vin, să nu se joace cu viaţa pacienţilor şi să ia măsura de prelungire a preţurilor din CANAMED”, se arată într-un comunicat de presă al COPAC.
Reprezentanţii COPAC afirmă că Ministerul Sănătăţii a pierdut în primă instanţă procesul cu o companie farmaceutică pe acest subiect, instanţa anulând decizia de respingere a preţurilor propuse pentru mai multe medicamente şi anulând în parte Ordinul nr. 1468/2018 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România.
Totodată, COPAC transmite Ministerului Sănătăţii că “nu ar fi trebuit să aducă pacienţii în această situaţie limită”. AGERPRES