Modelul Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului este unul european şi aplicarea lui trebuie să fie aceeaşi, nu există altă soluţie, a declarat medicul Patriciu Achimaş-Cadariu, deputat PSD şi preşedinte al Comitetului de prevenire a Cancerului din Parlamentul României.

El a făcut afirmaţia, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, alături de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, după adoptarea în şedinţa de Guvern a unor noi măsuri privind aplicarea Planului Naţional de Control al Cancerului (PNCC).

“Modelul este cel european, aşa cum am mai spus-o. Aplicarea lui trebuie să fie aceeaşi, nu există o altă soluţie. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă etapizarea pe 5 ani. Înseamnă o prioritizare de activităţi şi, evident, înseamnă reevaluare periodică în funcţie de progres, înseamnă a vedea feedback-ul şi a acţiona prin corecţii acolo unde este nevoie. Suntem în contextul în care finanţarea europeană ne ajută şi atunci când bugetul este unul care nu satisface întru totul nevoile să ne uităm cu mare atenţie la această finanţare şi aici este şi un proiect finanţat prin PNRR, Centrul Naţional de Competenţă în Cancer, unde am creat deja o reţea naţională. Cu alte cuvinte, vom susţine şi va fi un mecanism care va ajuta la implementarea Planului naţional de control şi combatere a cancerelor”, a declarat Achimaş-Cadariu.

 

El a subliniat, referitor la prioritizare, că “nimeni în Europa sau în lumea asta nu a făcut un prim plan de cancer peste noapte”.

“E un program, aşa cum am spus-o de la bun început, pe 5 ani de zile, dar există o prioritizare. Şi decizia luată în unanimitate a fost să ne gândim la cei mai micuţi dintre pacienţii noştri. (…) Pentru ca micuţii să nu mai fie plimbaţi dintr-o parte în alta şi pentru că aparţinătorii lor să-şi poată conserva toată energia pentru a-şi susţine copilaşii. Şi de aceea pe primul loc a fost dezvoltarea centrelor comprehensive de oncologie pediatrică”, a afirmat Achimaş-Cadariu.

El a reliefat şi importanţa acordată centrelor de îngrijiri paliative.

“Ne-am uitat apoi la cei care, din păcate, pierd bătălia cu boala aceasta şi dacă dovezile medicale ne spun că până la 70% dintre pacienţii oncologici au nevoie la un moment dat de îngrijiri paliative în evoluţia bolilor. Realizăm că în ţara noastră, raportat la stadiile avansate de boală, s-ar putea ca această nevoie să fie mult mai mare. S-au găsit, se identifică şi liniile de finanţare şi un lucru foarte important este că pornim această acţiune la nivel naţional şi cred că trebuie să facem un apel şi la administraţiile locale care au spitale în subordine, să vedem acele secţii care nu au activitate în mod particular şi să vedem cum pot fi ele convertite pentru a-i susţine pe pacienţii în nevoi”, a afirmat deputatul PSD.

Nu în ultimul rând, acesta s-a referit la calitatea serviciilor.

“Dorim să oferim servicii de calitate şi asta înseamnă să ştim exact, adică pacienţii să ştie exact ce primesc acolo unde se duc. (…). Trebuie să vedem exact cum putem să-i oferim fiecărui pacient ce se poate mai potrivit. Deci, atunci când ajunge într-un centru să ştie exact ce primeşte, nu să să fie doar o poveste frumoasă”, a mai declarat Achimaş Cadariu. AGERPRES