Pentru a veni în sprijinul pacienților cu transplant sau aflați pe lista de așteptare pentru transplant prevăzuți în Etapa a II-a de vaccinare, conform Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis o instrucțiune referitoare la prioritizarea vaccinării acestor pacienți, inclusiv a însoțitorilor / persoanelor care au aceeași adresă de domiciliu cu aceștia.

Pentru vaccinarea acestei categorii de bolnavi cronici împotriva COVID-19 se va utiliza produsul a cărui schemă de vaccinare se realizează în cel mai scurt interval de timp între doza 1 și doza 2. Vaccinarea împotriva COVID-19 poate fi efectuată după un consult medical prealabil: înainte de transplant, în cazul pacienților aflati pe lista de așteptare pentru transplant sau la șase luni după transplant.

Centrele de transplant întocmesc listele cu persoanele prioritare la vaccinare

Pentru a veni prompt în sprijinul pacienților care își exprimă acordul de a fi vaccinați, centrele de transplant au obligația de a elabora listele cu persoanele care solicită vaccinarea și de a le înainta direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB).

Pacienții care sunt transplantați sau se află pe lista de așteptare pentru transplant pot declara pe proprie răspundere și datele persoanelor care locuiesc la același domiciliu, respectiv însoțitorii acestora, pentru a fi incluși pe lista celor care solicită vaccinarea, după caz.

Direcțiile de sănătate publică județene și/sau DSPMB vor aronda persoanele de pe aceste liste la centrele de vaccinare care funcționează pe raza județului, pe criterii funcționale, și vor comunica această arondare centrelor de transplant.

Persoanele respective se pot vaccina în centrul de vaccinare la care sunt arondate, fără a fi necesară o programare în platforma informatică, sens în care reprezentanții centrelor de transplant trebuie să informeze centrul de vaccinare cu 72 de ore înainte de data la care persoanele doresc să se vaccineze și să pună la dispoziție și lista nominală a celor care solicită vaccinarea.

În centrul de vaccinare, la efectuarea triajului medical, conform procedurilor, persoanele vor prezenta documentul de identitate valid, care să ateste că domiciliază la aceeași adresă cu pacientul transplantat sau care se află pe lista de așteptare.

Astfel, centrele de vaccinare vor înregistra persoanele din această categorie de bolnavi cronici care se prezintă pentru vaccinare în Registrul electronic național de vaccinări precum și persoanele care locuiesc la aceeași adresă cu pacientul transplantat sau care se află pe lista de așteptare, corespunzător categoriei din care fac parte.

Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv DSPMB și centrele regionale de distribuție vor asigura dozele necesare pentru vaccinarea persoanelor respective, în funcție de solicitările centrelor de vaccinare.