Bolnavii cu boli cardiovasculare fac forme mai severe de Covid-19, potrivit Prof. Dr. Maria Dorobanțu, medic primar cardiolog, cu o experiență de peste patru decenii, Șeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului de Urgențe Floreasca, membru al Academiei de Științe Medicale și membru corespondent al Academiei Franceze de Medicină, fondator și președinte al Societății Române de Hipertensiune Arterială și Șeful Catedrei de Cardiologie și Medicină Internă a Facultății de Medicină, din cadrul UMF ”Carol Davila”.

Infecția cu virusul SARS-COV 2 este deosebit de agresivă la bolnavii cu boli cardiovasculare, deoarece hipertensiunea arterială și insuficiența cardiacă, de exemplu, au puncte comune cu boala COVID-19. Toate se caracterizează prin apariția și exacerbarea mecanismelor inflamatorii la nivelul vaselor, la nivelul celulelor miocardice și nu numai la nivelul pneumocitelor. De aceea, leziunile provocate de virusul SARS-COV2 la nivelul cordului, rinichiului, al creierului, sunt mult mai severe la bolnavii cu boli cardiovasculare preexistente, iar mortalitatea este crescută în rândul acestor pacienți. Iată de ce acești bolnavi trebuie să respecte cu strictețe măsurile menționate anterior și să respecte, de asemenea, măsurile de protecție împotriva virusului, purtând masca și stând cât mai mult la domiciliu. Foarte important este să se vaccineze antigripal și apoi, când vaccinul antiviral va fi disponibil, să se vaccineze”, a explicat cardiologul, într-un interviu pentru portalul specializat CardiologieModerna.ro.

Regulile anotimpurilor, pentru cei cu afecțiuni cardiovasculare

Bolnavii cu afecțiuni cardiovasculare trebuie, potrivit medicului, să își adapteze întotdeauna stilul de viață la condițiile atmosferice specifice fiecărui anotimp. Vara, când, din cauza temperaturii ridicate, transpiră mai mult și riscă să se deshidrateze, bolnavii hipertensivi sau cu insuficiență cardiacă trebuie să aibă un aport crescut de lichide.

Iarna în schimb, atenția se îndreaptă, în primul rând, asupra bolnavilor cu afecțiuni coronariene. Motivul: ”Pentru că temperaturile scăzute pot provoca sau  accentua spasmul coronarian, care se manifestă prin angină pectorală. Este bine cunoscut că unii dintre bolnavii care au avut infarct de miocard sau care chiar au o boală coronariană stabilă, pot face durere precordială la ieșirea din casă, când afară este frig. De aceea, ei trebuie să evite expunerea la temperaturi scăzute sau, dacă chiar trebuie să plece de acasă dimineața devreme, trebuie să aibă în buzunar tablete sau spray de nitroglicerină și să-și administreze perlingual 1 comprimat sau 1 puf. Uneori, este nevoie ca administrarea să fie preventivă, înainte de a părăsi domiciliul, chiar dacă persoana respectivă nu are durere, dar știe că prezintă durere imediat, la contactul cu aerul rece. Persoanele cu arterită, mai ales, dacă știu că poartă diagnosticul de Sindrom Raynaud, trebuie să se ferească de frig, să poarte încălțăminte călduroasă, lejeră și ciorapi de lână (nu plastic), să nu uite să își urmeze tratamentul prescris de medicul curant. Toți bolnavii cu boli cardiovasculare TREBUIE SĂ NU FUMEZE, mai ales, în timpul iernii și afară, deoarece riscul unui spasm coronarian crește.”

Carnea de porc și murăturile, de evitat

În ceea ce privește alimentația, în opinia Prof. Dr. Maria Dorobanțu, aceasta trebuie să fie bogată în legume, fructe (în special, mere și citrice) și proteine, mai ales din pește, ouă, carne de pasăre (în special, curcan) pregătite variat.

”O mare problemă a alimentației în timpul  iernii în România este că, frecvent, se consumă preparate de porc, foarte gustoase, dar nesănătoase, ca și multe murături. Toate conțin o cantitate mare de sare, ceea ce va duce la creșterea tensiunii arteriale, la apariția sau creșterea edemelor în insuficiența cardiacă. Prin urmare, bolnavii hipertensivi și cei cu insuficiență cardiacă, indiferent de cauză, TREBUIE să-și reducă sau chiar să se abțină de la consumul acestor preparate. Dacă, totuși, nu s-au putut abține sau au făcut chiar excese și au observat creșterea TA sau apariția edemelor, la nivelul membrelor inferioare, iar respirația a devenit mai dificilă, atunci trebuie să ia 1-2 tablete de Furosemid și să întrerupă consumul unor astfel de alimente. Obligatoriu este să consulte și medicul curant”, conchide medicul cardiolog.