Virusul care a răsturnat ordinea medicală a întregii planete, i-a pus la grea încercare și pe chirurgi. Despre cum fac aceștia față pandemiei a povestit, într-un interviu pentru Jurnaluldechirurgie.ro, chiar Președintele Societăţii Române de Chirurgie, Prof. Dr. Silviu Constantinoiu: ”Dacă este o urgență chirurgicală, iar pacientul este covid suspect sau, mai ales, pozitiv, se va opera de urgență, într-un bloc operator separat, situat la alt etaj față de blocul operator mare, iar echipa chirurgicală și echipa de anestezie sunt dotate cu un echipament specific de protecție: măști cu filtre speciale de protecție, halate duble, cizme speciale, număr dublu de mănuși, ochelari de protecție, vizieră etc. Sigur că, în aceste condiții, intervențiile chirurgicale, din punct de vedere al rafinamentului tehnic, pot să suporte unele corecții, în sensul că digitația unui chirurg echipat pe modul acesta și cu o vizibilitate nu tocmai bună a plăgii, poate să impieteze asupra calității actului operator, dar acestea sunt condițiile și ne supunem.”

 

Noi proceduri spitalicești

Potrivit Prof. Dr. Silviu Constantinoiu, contează foarte mult dacă pacientul vine testat  recent pentru  virusul Covid-19  sau dacă va fi testat la prezentarea în spital, caz în care pacientul este plasat în zona tampon, singur în salon, până când sosește rezultatul de la test. Dacă rezultatul este negativ, bolnavul este transferat pe un etaj funcțional pentru bolnavi non-covid și abia atunci începe investigațiile și, eventual, intervențiile chirurgicale de care are nevoie. Dacă bolnavul este testat pozitiv și nu este o urgență, acesta este trimis în sectorul roșu Covid și este tratat corespunzător.

 

Provocările prelungirii pandemiei

”Pandemia a afectat și modul de consultare și, mai ales, modul de cazare în spital al pacienților cu boli cronice, în sensul că toți bolnavii cronici, care vin cu bilete de trimitere de la medicii de familie sau de la medicii specialiști, suportă un triaj epidemiologic: li se face o scurtă  anamneză, în ceea ce privește contacții din zilele anterioare, li se ia temperatura și se examinează dacă au unele semne cum ar fi: febră,  pierderea mirosului și a gustului,  semne caracteristice infecției cu Covid-19.  Ei pot fi examinați atât la camera de gardă, cât și în ambulatoriul spitalului. În realitate, din cauza zvonurilor propagate în mass-media, că aceste consulturi sunt mai dificile, o bună parte din pacienții cu boli cronice evită să vină la tratament, fapt care le agravează afecțiunea, iar bolnavii cu afecțiuni neoplazice întârzie prezentarea la medic și vin în stadiu de complicații: hemoragii, perforații sau chiar metastazare”, a explicat Prof. Dr. Silviu Constantinoiu.

 

Materialul integral pe www.jurnaluldechirurgie.ro.