” Afecțiunile renale pot deveni extrem de grave dacă anumite malformații renale severe, unele dintre acestea diagnosticate intrauterin, nu sunt evaluate (diagnosticate) imediat după naștere, în perioada postnatală”, declară Prof. Univ. Dr. Mihaela Bălgrădean, medic primar pediatru si medic primar nefrologie pediatrică, șefa Clinicii de Pediatrie din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “MS Curie” din București, în cadrul unui interviu acordat portalului Nefrologia.ro.
”O serie de afecțiuni renale acute, dintre care unele devin cronice, pot avea o evoluție extrem de gravă și problematică din punct de vedere medical, dacă nu sunt diagnosticate și tratate la timp. În patologia renourinară malformativă la copii, de mai mulți ani avem la dispoziție tehnici imagistice. În primul rând ecografia fetală, care ”intuiește” anumite anomalii renourinare, ce ulterior, în perioada imediat postnatală trebuie evaluate și corect diagnosticate. Dacă aceste lucruri nu se întâmplă în primile luni după nașterea copilului, afecțiunile pot deveni extrem de grave și conduc la alterarea funcției renale și la boală cronică de rinichi, afecțiune gravă în funcție de evoluție”, completează medicul specialist în nefrologie.
Anamneza fiecărui pacient în parte și examenul clinic al copilului sunt foarte importante în stabilirea diagnosticului
Diagnosticarea precoce, la fel ca în orice altă patologie, prezintă prioritate, este o urgență: ”Foarte important în aceste situații, care pot duce la alterarea funcției renale (unele unele dintre ele fiind frecvente), este atât istoria, anamneza fiecărui pacient în parte, cât și examenul clinic al micului pacient . În urma acestora putem stabili o serie de alte investigații, care să conducă la diagnostic; unele dintre aceste afecțiuni necesită și intervenții medicale foarte rapide, iar aici mă refer la cele acute, care amenință viața imediată a copilului.”
”Din acest punct de vedere, referendu-mă la afecțiunile acute cele mai severe, vorbim despre malformațiile renale care se asociază cu infecții de tract urinar înalt, infectii ale parenchimului renal (pielonefrite), care la vârsta mică pot îmbrăca aspectul de infecție sistemică, de urosepsis. Apoi, discutăm despre o serie de alte afecțiuni care apar de obicei în copilăria mai mare, începând de la vârsta de 4-5 ani, care sunt infecții ale glomerulului renal (glomerulopatii), ce pot conduce către boală cronică de rinichi prin afectarea progresivă a funcției renale, în sensul alterării sale”, explică medicul pediatru, Prof.univ. dr. Mihaela Bălgrădean.
”Problemele de diagnostic trebuie rezolvate imediat, pentru a evita evoluția progresiv nefavorabilă a funcției renale”
Prof. dr. Mihaela Bălgrădean consideră că rezolvarea imediată a problemelor de diagnostic influențează viața de adult a pacientului: ”Există o paleta largă de afecțiuni, începând cu aceasta patologie malformativă, apoi cea infecțioasă, adesea asociate. Toate acestea pun o serie de probleme de diagnostic care trebuie imediat rezolvate, în copilăria mică, pentru a nu ajunge în perioada de școlar și adolescent când lucrurile aceastea se complică. În acest fel se poate evita intrarea pacientului în perioada adultă cu o evoluție progresiv nefavorabilă a funcției renale.”
Cum ar trebui abordată diagnosticarea şi terapia patologiei renale la copil?
”Cel mai important lucru este să stai de vorbă cu părinții, cu aparținătorii și să asculți istoria ficărei boli în parte, iar deosebit de importantă este și examinarea clinică a copilului. Un examen clinic complet, într-un astfel de context, este absolut obligatoriu pentru că de aici începe recomandarea anumitor analize și investigații imagistice”, subliniază șefa Clinicii de Pediatrie din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “MS Curie”.
”Imagistica și examenele radiologice ne ajută foarte mult în stabilirea unui diagnostic corect, mai ales în patologia malformativă însoțită de infecții ale tractului urinar”
În continuare, medicul explică importanța pe care o prezintă cursivitatea acțiunilor în managementul pacientului:”Toate aceste lucruri trebuie puse cap la cap pentru a ajunge la un diagnostic corect și pentru a evalua copiii care necesită tratament medical sau tratament chirurgical, corectiv, al acestor malformații. Astfel, se evită repetitivitatea infecțiilor urinare care pot deveni infecții ale parenchimului renal cu distrugere de nefroni, fapt ce conduce la pierderea progresivă a funcției renale. Lucrurile acestea sunt extrem de importante în ceea ce privește abordarea patologiilor renourinare la copil, care trebuie făcută de un specialist în nefrologie pediatrică, pentru că în alte condiții se pot tergiversa atât diagnosticul, cât și tratamentul.”
Relația medic pediatru – părinte – copil
”Medicul pediatru trebuie să stabilească o relație de comunicare între el, familie și copil. Mitul acesta legat de faptul că un copil nu reușește să vorbească, să exprime ceea ce-l supără, ar trebui lăsat deoparte. Un bun pediatru observă foarte multe lucruri în comportamentul unui copil atunci când îl examinează, când este în preajma lui. Să cunoști copilul, să cunoști familia acestuia reprezintă aspecte extrem de importante, chiar dacă sunt dificile. De multe ori nu se poate stabili o relație între medic și copil din cauza distanței, așa cum au fost condițiile legate de pandemie, când nu puteam să vedem fizic copilul pentru a-l examina.”
Printre dificultățile întâmpinate în cadrul procesului de monitorizare a pacienților, Prof.univ. dr. Mihaela Bălgrădean menționează că nu toată lumea poate beneficia de aceleași informații: ”E greu de stabilit o relație cu alți colegi profesioniști pentru că în funcție de situație nu toată lumea beneficiază de aceleași informații, posibilități de diagnostic, iar atunci, de foarte multe ori nu se poate discuta în cunoștiință de cauza despre o anumită boală.”
Distanța și comunicarea reprezintă factori de bază în monitorizarea pacientului pediatric
”Impedimentele care pot apărea pot fi date de distanță și de comunicare, două aspecte care contribuie foarte mult la acest sistem de monitorizare a pacienților. Păstrarea unei legături atât cu familia, cât și cu pacientul, din momentul în care s-a stabilit un diagnostic, este primordială în urmărirea evoluției bolii, precum și în urmărirea tratamentului în cazul pacientului pediatric. În unele cazuri această legătură este importantă si în schimbarea procedurilor de tratament, decizii care se iau în funcție de evoluția bolii”, conchide Prof. Univ. Dr. Mihaela Bălgrădean.
