Initiativa de succes lansata anul trecut, prin organizarea editiei inaugurala a CONFERINTEI MEDICALE „MANAGEMENTUL DIABETULUI ZAHARAT – CENTRAT PE PACIENT”, continua anul acesta prin programul SMARTDIAB 2020. Acesta va fi organizat sub egida Academiei de Stiinte Medicale si va fi coordonat stiintific de Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian.

Programul va include trei conferinte multidisciplinare cu tema “MANAGEMENTUL DIABETULUI ZAHARAT – CENTRAT PE PACIENT”, doua locale, in Targu-Jiu, 27 martie, respectiv Ploiesti 8 mai, si una in Bucuresti, 23-24 octombrie.

Pornind de la faptul ca persoanele cu diabet zaharat si cu complicatii cronice au nevoie de un management integrat, apare noul concept multidisciplinar adresat ingrijirii acestora, punand accentul pe importanta individualizarii tratamentului, in scopul înregistrarii unor progrese reale in cresterea calitatii vietii lor.

In aceste conditii, diabetul zaharat cu complicatii micro si macrovasculare constituie polul de interes in care este nevoie de implicarea specialistilor din diverse arii terapeutice: cardiologie, neurologie, oftalmologie, nefrologie, medicină internă, chirurgie, chirurgie vasculara, medicina de familie, ortopedie, dermatologie, endocrinologie, psihologie.     

Tematica acestor conferinte este legata si de diagnosticul cat mai precoce al diabetului zaharat, interventia prin optimizarea stilului de viata si controlul metabolic prin tratament specific, precum si reducerea factorilor de risc cardiovasculari.

Aceste evenimente medicale vor fi creditate cu puncte EMC.

 

Mai multe detalii gasiti pe: