Aceștia suntem noi: Sandu și Alina Dascăl. Fotografia este realizată în cea mai importantă zi din viața noastră: 21 ianuarie 2020, ziua în care am aflat că am învins cancerul. Nu știm dacă acesta se va reîntoarce pentru a ne încerca din nou, acest lucru nimeni nu-l știe, dar ceea ce știm este că împreună vom lupta ori de câte ori va fi nevoie.

Spunem ”noi am avut cancer” pentru că dacă cineva are cancer, întreaga lui familie și toți cei care îl iubesc au cancer.

Povestea noastră începe prin luna iunie 2019 când Sandu a venit acasă după lucru, parcă mai epuizat ca niciodată. ”Ceva se întâmplă…”, mi-a spus ”Am un ganglion la gât mărit și cu un aspect care nu mi se pare ok.” Prinși în tumultul zilelor, având doi copii, două animăluțe de companie în casă, e miraculos cum am tratat această problemă ivită: ”Trebuie să sun rapid un Bun Prieten doctor!” Zis și făcut.

Evenimentele care au urmat s-au desfășurat cu o viteză incredibilă, bănuiala fiind confirmată doar la puțin timp după ecografie, internare, analize de sânge, endoscopie ORL, examen CT, biopsie. Toată lumea s-a mobilizat cu o energie dumnezeiască.

În 7 iulie aveam rezultatul. Sandu avea cancer. Stadiul 3. Fără metastaze. Încă.

Diagnosticul ne-a fost comunicat cu atâta umanitate și profesionalism…

însă când totul se prăbușește în jurul tău iar apropierea morții e cât se poate de reală și cunoscută, îți trec prin minte și suflet o multitudine de gânduri, emoții, de la ” De ce eu? De ce noi? De ce acum când aveam totul: o familie de 17 ani încoace, doi copii minunați, un apartament și o casă, carieră, bani, totul.” la mânie, negare, disperare: ” Ce se va întâmpla cu noi? Ce le vom spune copiilor, părinților, prietenilor, tuturor celor apropiați?”

Ne amintim atât de bine momentul acela… Ca și când ar fi fost ieri… Nu cred că îl vom uita vreodată niciunul dintre noi… Am ieșit din clinică, ne-am urcat în mașină și am izbucnit în plâns amândoi. Stăteam acolo îmbrățișați, fără a putea spune nici un cuvânt unul celuilalt, fiecare singur cu durerea lui, și totuși împreună. Ne cunoșteam de 19 ani, dar nimeni și nimic nu te poate pregăti pentru asta…

Știți care a fost prima persoană pe care am sunat-o acolo, în mașină? Am sunat un Bun Prieten (care poate nu știe nici acum că tot ceea ce ne-a spus atunci, ne-a dat puterea de a merge înainte iar cuvintele lui magice au dat parcă strigătul de luptă , startul războiului). Ascultam amândoi vorbele lui de îmbărbătare și optimism incredibil: ”Sandu, trebuie să fii tare. Ești stâlpul acestei familii și ea se va dărâma dacă tu cedezi. Vom lupta. Împreună. ”

Din acel moment nu am mai fost singuri. Aveam pe Dumnezeu în minte și în suflet, Buni Prieteni alături și cancerul trebuia să se sperie de asta. Împreună eram o forță, un dușman de temut.

Au urmat din nou zile care parcă s-au petrecut în ani de acțiuni și decizii. Am spus tuturor despre lupta care ne aștepta pe toți: copiilor, părinților noștri, colegilor de serviciu, apropiaților. Apoi, Comisia Oncologică Spital…. Includerea în Programul Național de Oncologie… Analize medicale peste analize… Toate în alte două săptămâni.

22 iulie 2019 a fost prima zi de tratament la Clinica Amethyst din Florești, Cluj. Radioterapie. Chimioterapie. Suport. Consiliere nutrițională. Consiliere psihologică. Am locuit în Florești până în 7 septembrie 2019, într-un apartament minunat, mobilat, dotat, oferit gratuit de un alt Bun Prieten.

Cu toate acestea, aici am cunoscut iadul. Iadul trupesc și sufletesc. Durerile cumplite. Nopțile oribile. Incapacitatea reală de a mânca, de a bea câteva picături de apă, de a dormi, de a face pași singur… Minciuna de a spune celor dragi că suntem bine, că ne descurcăm fără ei aproape… Găsirea de pretexte pentru a nu-ți vedea copiii, de teamă că imaginea ta i-ar putea speria. Pierderea speranței. Strigătul de neputință că nimic din ce ai agonisit și ai adunat în acești ani nu îți folosesc deloc. Dorința de a fi trăit viața diferit , nu într-o continuă alergare după lucruri materiale, fără a aloca timp suficient pentru ceea ce contează cu adevărat în viață. Prinși într-un război real cu o boală care își ia puterea din noi înșine. Un dușman care trăiește în noi.

Dar tot acolo trăiește speranța. Conectați prin speranță, am găsit puterea de a merge mai departe, zi de zi, cu credința că vom învinge.

Când ne-am întors acasă în Oradea, la finalul tratamentului, în septembrie, iadul și-a dezvăluit o altă față: perfidă, macabră: așteptarea. Oare tratamentul a funcționat? Totul va fi bine ? Și dacă nu, cât timp mai avem în viața aceasta împreună, noi?

Prima rază de speranță a apărut în 14 noiembrie 2019, la primul examen CT, după radioterapie și chimioterapie, realizat la Cluj. Era optimist. Realiști, știam că nu este momentul să ne bucurăm. Mai aveam de trecut un hop: PET/CT-ul, analiza, metoda care verifică efectele luptei noastre și ale medicilor. Sărbătorile de iarnă au trecut învăluite în frică, temeri, dar și speranță. Nelipsita speranță. Firavă, fără putere, uneori, dar mereu acolo. Lângă. Aproape.

Se spune că nu știi cât ești de puternic decât atunci când să fii puternic e singura opțiune pe care o ai. Și când alegi speranța, totul este posibil.

21 ianuarie 2020. Rezultatul PET/CT-ului realizat la Oradea: cancerul a intrat în remisie completă. A dispărut. Ca și când nu ar fi fost… Fotografia realizată în acea zi a rămas mărturia luptei noastre, care continuă și azi. Cu gestionarea efectelor adverse ale tratamentelor, cu reluarea vieții de zi cu zi, după cancer. Ceea ce rămâne, dincolo de aceste lucruri, este că suntem aici, acum.

Odată ce cancerul ți-a intrat în viață, ți-a schimbat pentru totdeauna modul în care vei trăi de acum încolo… Chiar fiecare zi … Cancerul e tot acolo, undeva, ascuns în minte și în suflet, dar conștient că și-a găsit adversari pe măsură, dispuși să nu cedeze niciodată, orice s-ar întâmpla: noi și Bunii noștri Prieteni.

Fiecare dintre noi trebuie să își facă timp să le mulțumească oamenilor care l-au ajutat cu adevărat, fără ca vreodată acest gest să le poată fi răsplătit pe măsură…

Aceștia se numesc Buni Prieteni.

Bunii Prieteni transformă încercările tale în încercările lor, astfel încât să nu treci prin ele singur. Poate că nu schimbă lumea întreagă, dar schimbă lumea întreagă a unui om.

Când cancerul te oprește din drum, a avea un Bun Prieten alături este asemănător cu a avea un înger aproape.

Și, când cuvintele nu mai ajung, rămâne doar un simplu și sincer :

”Mulțumim.”

Mulțumim: dr.Venter Ciprian, dr.Vlad Silviu, dr.Renata Zahu, dr.Manolescu Vlad,dr.Florea Lorena, dr. Flonta Teodora, dr. Bereczki Szilard, echipei Centrului de Radioterapie ”Amethyst” Cluj, familiei Ardelean ( Maria și Doris ), care ne-au oferit apartamentul lor din Florești, gratuit , echipei Auto Bara & Co, av. Hanna Berger și nu în ultimul rând familiei,prietenilor,apropiaților noștri,

Oamenilor care ne-au schimbat viața pentru totdeauna.

Am simțit nevoia de a spune tuturor povestea noastră, nădăjduind că aceasta va inspira alți oameni.

Sandu și Alina Dascăl,

fondatori Asociația Buni Prieteni- împotriva cancerului, conectați prin speranță