Legea privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului a fost adoptată pe 20 octombrie de Parlament. În urma apelului lansat de Forumul Român de Diabet, proiectul a fost inițiat la începutul acestui an de membrii Parlamentului și reprezintă primul pas pentru dezvoltarea unui program național de prevenție și diagnosticare precoce a diabetului zaharat.

România devine astfel printre puținele țări din lume care are o lege prin care se reglementează prevenția diabetului zaharat, una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică, în contextul în care unul din 10 români suferă de diabet.

Dată fiind gravitatea acestei condiții medicale, precum și contextul pandemiei de coronavirus, pacienții care suferă de boli cronice sunt extrem de vulnerabili în fața efectelor virusului. Datele pe care le avem până la acest moment arată că persoanele cu diabet zaharat sunt în prima linie în ceea ce privește agravarea stării de sănătate: în cazul infectării cu virusul SARS-Cov-2, persoanele cu DZ au un risc de deces mai mare cu 75% decât persoanele care nu au DZ tip 2.

Astfel, pentru scăderea incidenței bolii în rândul populației și prevenirea complicațiilor, este esențială o politică unitară și transparentă la nivel național pentru prevenție în diabet.

Această lege vine într-un moment în care vedem cât este de necesar să avem un set de măsuri de prevenție a diabetului la nivel național. Astfel, legea aduce o serie de noutăți prin care pot interveni autoritățile locale în ceea ce privește starea de sănătate a populației și sprijinirea în adoptarea unui stil de viață sănătos. Le mulțumesc colegilor din Camera Deputaților care au votat azi în favoarea proiectului de lege și experților din Forumul Român de Diabet care s-au implicat pentru realizarea acestui program, a declarat László Attila, Președintele Comisiei de Sănătate Publică din Senat, unul dintre inițiatorii legii.

Legea adoptată pe 20 octombrie stabilește cadrul legal pentru dezvoltarea unei politici de prevenție la nivel național și cuprinde următoarele trei direcții de acțiune:

  1. Educația populației pentru adoptarea și menținerea unui stil de viață sănătos și responsabil;
  2. Screening pentru depistarea precoce a diabetului;
  3. Prevenția sau întârzierea instalării diabetului.

Spre deosebire de programele naționale de sănătate, care se referă la prevenția complicațiilor unei boli diagnosticate, această lege vizează educația și prevenția apariției bolii, măsuri legate de stilul de viață și screening pentru depistare precoce.

În România, diabetul zaharat tip 2 este cel mai frecvent diagnosticat la adulții mai în vârstă, reprezentând aproximativ 90% din toate cazurile de diabet. Însă, din ce în ce mai multe cazuri sunt observate la copii, adolescenți și adulți mai tineri datorită creșterii nivelului de obezitate, inactivității fizice și alimentației precare. Prediabetul este, de asemenea, o problemă îngrijorătoare, fiind în creștere, neglijat și diagnosticarea se face târziu.

Cercetările indică faptul că majoritatea cazurilor de diabet zaharat tip 2, până la 80%, conform unor studii, pot fi prevenite prin alimentație echilibrată, activitate fizică și stil de viață sănătos.