Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, Rozalina Lăpădatu, a declarat că necesarul de imunoglobulină pentru România ar fi de aproximativ 600 kg anual, conform recomandărilor organizaţiilor europene, şi a subliniat importanţa unui registru naţional al persoanelor care au nevoie de un astfel de tratament.

“Conform cu recomandările organismelor europene, necesarul României este de 600 kg de imunoglobulină. Noi anul trecut am primit în jur de 170 kg, iar anul acesta UNIFARM estimează că o să aducă 220 kg. În 2019, ne-am dat seama că nu mai sunt contracte şi că pentru România firmele mari au alocat doar 40 kg. (…) UNIFARM a spus că a identificat soluţii pentru a aduce prin import paralel. Are o confirmare până la vreo 220 kg anul acesta”, a afirmat Lăpădatu.

Potrivit acesteia, necesarul de imunoglobulină se anunţă firmelor producătoare cu un an înainte. “Noi în 2019 trebuia să anunţăm ca ţară producătorii de imunoglobuline necesarul pentru 2021”, a spus Rozalina Lăpădatu.

Ea a semnalat faptul că nu există un registru naţional al persoanelor care au nevoie de tratament cu imunoglobulină. “Problema este că nu avem registre, că ne întoarcem de unde am plecat. Nu avem registre, neavând registre nu ştim un necesar real”, a mai arătat reprezentantul asociaţiei.

La rândul său, country managerul unei corporaţii farmaceutice din Japonia a declarat că anul acesta compania va aduce în România 10 kg de imunoglobulină, anul viitor 60 kg, iar în 2022 – 90 kg.

“Aceste medicamente derivate din plasmă şi sânge când se face alocarea lor se face cu un an înainte. Începând cu anul acesta am reuşit să reangajăm o parte din cantitatea alocată pentru Marea Britanie pentru pacienţii din România. Începând cu anul 2021 putem să vorbim despre o alocare pe termen lung al imunoglobulinelor în România (…) de 60 de kg în anul 2021, 90 kg în anul 2022 şi vorbim aici de întregul portofoliu de imunoglobuline pe care îl deţinem. Cele 60 şi 90 kg reprezintă o treime pentru necesarul existent în România. În momentul de faţă avem 10 kg care au fost angajate către România şi lucrăm împreună cu MS şi cu medicii pentru a vedea exact cum putem să alocăm cât mai bine”, a arătat reprezentantul firmei străine. AGERPRES