Specialişti în cardiologie, nutriţie, obstetrică-ginecologie şi geriatrie vor fi prezenţi, în perioada 11-13 octombrie, la Brăila, la Conferinţa regională a medicilor de familie.
Devenită deja tradiţie, Conferinţa regională “Medicina de familie – prima linie în asistenţa primară” se află la cea de-a XIII-a ediţie şi aduce în atenţia participanţilor teme de interes pentru practica medicului de familie, considerat “piatra de bază” a sistemului medical.
Evenimentul va fi coordonat de preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Brăila, dr. Viorica Naumov, şi va fi structurat pe cinci teme centrale: cardiologie, diabet şi boli de nutriţie, obstretică-ginecologie şi geriatrie.
Printre lectorii care au confirmat participarea se numără prof. univ. dr. Daniela Bartoş, prof. univ. dr. Nicolae Calomfirescu, prof. univ. dr. Gabriel Ioan Prada, conf. univ. dr. Pavel Liliana Lăcrămioara, conf. univ. dr. Gabriela Lilios, conf. univ. dr. Cristina Maria Mihai, şef lucr. dr. Camelia Diaconu, dr. Ana Maria Balahura, dr. Elena Brănaru, dr. Ciprian Pop Began, dr. Adriana Mihalaş, dr. Andreea Moldovan, dr. Bogdan Moldovan, dr. Liliana Chiţanu, dr. Viorel Rusu, dr. Andreas Vythoukas.
Conferinţa este organizată de Societatea Medicilor de Medicină Generală/ Medicina Familiei Brăila. AGERPRES